„L-am transferat pe Jonathan de la Santos pentru că este un jucător bun şi aveam nevoie de cineva în acea poziţie. Însă nu trebuie privit ca un înlocuitor al lui Maicon, ci ca o soluţie în plus pentru banda dreaptă. El, Maicon, Nagatomo şi Chivu, care poate evolua şi în centru, sunt fundaşii noştri laterali. Sezonul este lung şi avem nevoie de mai multe alternative”, a declarat Moratti într-un interviu pentru Corriere dello Sport.
Preşedintele nerazzurrilor a explicat şi motivele pentru care a decis să-l angajeze ca antrenor pe Gian Piero Gasperini, care, la 53 de ani, se află în faţa celei mai importante provocări din carieră.
„Îşi cunoaşte bine meseria şi este un antrenor bun. Am vorbit cu el în cursul săptămânii trecute şi am fost impresionat. Mi-a explicat cum vede el fotbalul şi mi-am dat seama imediat că discut cu un om cu idei clare şi care ştie exact ce are de făcut. În plus, Gasperini are o experienţă mare, are entuziasm şi abia aşteaptă să înceapă această aventură. Sunt convins că se va integra foarte bine şi că echipa îl va primi cum se cuvine. De altfel, am vorbit cu Zanetti, iar acesta a fost fericit de alegerea pe care am făcut-o”, a spus Moratti.