Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Chinezii ar putea cumpăra un club de legendă din Europa

Chinezii ar putea cumpăra un club de legendă din Europa

<1 minut de citit Publicat la 14:43 03 Iun 2016 Modificat la 14:43 03 Iun 2016
football.jpg

Preşedintele clubului AC Milan, Silvio Berlusconi, a confirmat vineri existenţa negocierilor cu un grup de investitori chinezi pentru vânzarea clubului cu 18 titluri în Serie A, relatează EFE, potrivit Agerpres.

''Acum discutăm cu un grup de investiţii şi societăţi chineze. Negociem cu oameni care au miliarde în patrimoniul personal. Nu ştiu dacă vom finaliza negocierile, pentru că trebuie să se angajeze să facă investiţii importante în viitorii ani pentru ca echipa să revină în prim plan în Italia, în Europa şi în lume'', a declarat Berlusconi, care a preluat clubul în 1986 şi care este acum evaluat la 700 milioane euro, inclusiv datoriile. 

Berlusconi a adăugat că în China, AC Milan are 234 milioane de suporteri, iar cumpărarea clubului de către oamenii de afaceri chinezi ar da o oportunitate uriaşă de dezvoltare a mărcilor lor. 

AC Milan, care a cucerit ultimul titlu în 2011, mai are în palmares 5 cupe, 7 trofee în Liga Campionilor, 2 trofee în Cupa Cupelor, 5 în Supercupa Europei, 3 în Cupa Intercontinentală şi un trofeu în Campionatul Mondial al cluburilor. 

×
x close