Liverpool a jucat în noiembrie 1985 un meci pe viaţă şi pe moarte cu Manchester United în Milk Cup (actuala League Cup) şi a câştigat cu scorul de 2-1. Partida nu a fost, însă, televizată, deoarece posturile britanice erau, în acea perioadă, în litigiu cu FA. Astfel, golul incredibil al lui Molby nu a apărut la televizor şi, astfel, nu a fost în nici o arhivă. Doar în memoria suporterilor de pe Anflield. Îndeajuns, însă, ca să fie catalogat drept cel mai frumos gol "pierdut".
La 25 de ani distanţă de la acest moment, însă, s-a descoperit că golul fusese prins totuşi de camerele de filmat ale poliţiei londoneze, iar Molby a preluat caseta meciului. Acum, el a dat-o televiziunii clubului Liverpool şi golul a devenit public.
Antena3.ro