Oraşele care vor găzdui meciuri din cadrul turneului final vor fi anunţate în primăvara anului 2014.
„Nu pot să spun câte oraşe şi câte ţări vor fi. Dacă proiectul va fi gata în ianuarie, va fi aprobat în ianuarie. Dacă nu, acest lucru se va întâmpla la Comitetul Executiv din 23 martie. Apoi, va mai dura un an. Oraşele vor fi alese în primăvara anului 2014, cu şase ani înainte de turneu", a spus Gianni Infantino, secretarul general al forului european.
În urmă cu o lună România şi-a depus oficial candidatura pentru a găzdui câteva meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal din 2020.
„Am avut o discuţie cu primarul general Sorin Oprescu şi l-am anunţat că m-am adresat UEFA pentru ca Bucureştiul, alături de alte 12 oraşe, să găzduiască meciuri din cadrul Campionatului European din 2020. Proiectul preşedintelui UEFA este ca la 60 de ani de la prima competiţie europeană să se joace meciuri în 13 oraşe din Europa”, a declarat Sandu pe 7 noiembrie.
Şeful federaţiei a mai precizat că a trimis scrisoarea de candidatură către UEFA, dar pentru ca acest proiect să devină realizabil, este nevoie şi de implicarea statului.
„Am trimis scrisoarea către UEFA, dar asta înseamnă că vom avea un caiet de sarcini, unde politicul va fi implicat în investiţii în cazare, în infrastructură, aeroporturi şi altele. Până în 2014 sau 2015 trebuie să ne luăm angajamentul faţă de organizatori”, a explicat Sandu.
Ideea unui campionat european care să se dispute în 12 sau 13 oraşe din Europa a fost lansată pe 30 iunie 2012 de Michel Platini, preşedintele UEFA, singura care s-a opus fiind Turcia, care îşi dorea să găzduiască Euro 2020, dar şi Jocurile Olimpice în acelaşi an.