Tehnicianul Eric Gerets a reuşit să îşi monteze bine echipa după ce, joi, OM pierduse în sferturile de finală ale Cupei Uefa cu Şahtior Doneţk. Echipa din sudul Franţei a surclasat-o clar pe echipa din subsolul clasamentului Grenoble, deşi scorul la pauză era de 0-0. Meciul de pe Stade Velodrome s-a animat după pauză, iar Taiwo a deschis scorul pentru gazde din penalty în minutul 52. Doar şapte minutute mai târziu, Hilton a marcat primul său gol de la venirea de la Lens şi a majorat avantajul lui OM. Acelaşi Taiwo a "fulgerat" poarta oaspeţilor în minutul 65 cu un şut de la mare distanţă iar Brandao a înscris ultimul gol în minutul 89. Courtois, de la Grenoble, a salvat onoarea oaspeţilor în minutul 90 cu un gol fără importanţă.
Fostul lider al campionatului francez, Olympique Lyon, nu a rezistat presiunii şi a reuşit doar un rezultat de egalitate pe teren propriu cu AS Monaco, echipă care, nu demult, făcea furori în Liga Campionilor dar care acum este doar pe locul 10. Oaspeţii au fost cei care regretat mai mult egalul, Monaco fiind de două ori la conducere pe tabelă. Croatul Jerko Leko a deschis scorul în minutul 34, dar fundaşul brazilian Cris a egalat în minutul 65. Gazdele nu s-au putut bucura nici un minut, că Monaco a preluat iar conducerea, după golul lui Pino. Piquionne a marcat, însă, în minutul 81 şi partida s-a terminat cu scorul de 2-2.
Clasament Ligue 1: 1. Ol. Marseille 61 puncte, 2. Ol. Lyon 60 puncte, 3. Bordeaux 59 puncte
Menţionăm că mai sunt de disputat şapte etape din actuala ediţie a campionatului francez de fotbal.
Antena3.ro