Turcii au dominat partida de la început, iar Dolha s-a remarcat în minutul opt la lovitura de cap a lui Servet Cetin. În minutul 22, Galatasaray a marcat prin Keita, dar arbitrul a oprit faza pe motiv de ofsaid. Au mai trecut însă doar 10 minute până când gazdele au spart gheaţa. Harry Kewell a centrat de pe flancul stâng pentru Cetin, însă acesta din urmă nu a mai ajuns la balon, reuşind doar să îl deruteze pe Dolha. Mingea s-a scurs în poart, iar golul i-a fost atribuit mijlocaşului australian.
După alte zece minute, Shabani Nonda a făcut 2-0, fructificând centrarea lui Keita. Dinamo a ieşit montată de la cabine să întoarcă soarta partidei, dar în minutul 47 Nonda a reuşit "dubla", după o centrare a aceluiaşi Keita şi o invitaţie reciprocă de a respinge mingea între Lucian Goian şi Dolha.
Cu gândul la derby-ul cu Fenerbahce din weeekend, Frank Rijkaard l-a schimbat pe Keita cu Aydin, în minutul 54, iar patru minute mai târziu acesta avea să scoată un penalty pentru gazde. Zie Diabate l-a faultat în careu, iar Elano a transformat lovitura de pedeapsă cu un şut bine plasat în stânga lui Dolha.
În minutul 62, Gabriel Boştină l-a imitat uşor pe Kewell şi a înscris cu un şut-centrare de la marginea careului de 16 metri, lateral stânga. Acesta avea însă să se dovedească a fi doar un gol de onoare pentru Dinamo, care a plecat cu coada între picioare de la Istanbul şi cu a doua înfrângere la activ în grupa F din Europa League, după trei partide disputate.
Antena3.ro