Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Bundesliga: Van Gaal, confirmat în funcţia de antrenor al lui Bayern

Bundesliga: Van Gaal, confirmat în funcţia de antrenor al lui Bayern

1 minut de citit Publicat la 15:01 07 Mar 2011 Modificat la 15:01 07 Mar 2011
Bundesliga: Van Gaal, confirmat în funcţia de antrenor al lui Bayern
Louis Van Gaal rămâne antrenorul lui Bayern Munchen. Soarta tehnicianului olandez părea pecetluită după ce campioana Germaniei a suferit un nou eşec, sâmbătă, la Hanovra, acolo unde a pierdut cu 3-1. Totuşi, pentru că principalii oameni din vârful clubului bavarez (Hoeness, Rummenigge, Hopfner) nu au reuşit să se pună de acord asupra aceluiaşi înlocuitor, s-a decis să se continue alături de Van Gaal.

Cu siguranţă, Van Gaal a făcut greşeli în trecut, dar a şi demonstrat că este un antrenor excepţional. Din această perspectivă, rămânerea lui mi se pare o idee mai bună decât o soluţie de criză”, a declarat Franz Beckenbauer pentru Bild.

Sursa citată scrie că toate semnele par a duce către o despărţire amiabilă la finalul sezonului. Printre numele vehiculate pentru a-l înlocui pe Louis Van Gaal s-au numărat Martin Jol, Matthias Sammer, Guus Hiddink sau Rafael Benitez.

Bayern Munchen se află pe locul 5 în Bundesliga, la 19 puncte în spatele liderului Borussia Dortmund şi la 5 puncte distanţă de locul 3, cel care asigură participarea în ediţia următoare a Ligii Campionilor.

Bundesliga, etapa a 25-a

Dortmund - FC Koln 1-0 (Lewandowski 44)

Hannover - Bayern 3-1 (Abdellaoue 16, Rausch 51, Pinto 63 / Robben 55)

Monchengladbach - Hoffenheim 2-0 (Daems 66 pen, de Camargo 70)

Nurnberg - St. Pauli 5-0 (Wollscheid 3, Eigler 14, 17, 86, 87)

Stuttgart - Schalke 1-0 (Kuzmanovic 15 pen)

Eintracht - Kaiserslautern 0-0

Leverkusen - Wolfsburg 3-0 (Bender 21, Renato Augusto 29, Kiessling 45)

Freiburg - Werder 1-3 (Cisse 49 pen / Wagner 12, Pizarro 76, Marin 90)

Hamburg - Mainz 2-4 (Jansen 18, Petric 59 / Schurrle 56, 82, Kacar 61 autogol, Heller 88)

×
x close