Şvabii au deschis scorul în minutul 37, prin Cacau, pentru ca în repriza a doua Harnik şi Okazaki, ultimul cu o execuţie superbă, să mai înscrie de două ori şi să stabilească rezultatul final.
Tot la scor de neprezentare a câştigat şi WfL Wolfsburg, însă campioana din 2009 s-a impus în deplasare, pe terenul lui FC Koln. Golurile echipei antrenate de Felix Magath au fost marcate de Helmes, de două ori, şi Schafer, gazdele având şi un om eliminat, Novakovic primind cartonaşul roşu cu 11 minute înainte de final.
Debut cu dreptul şi pentru Werder Bremen, una dintre deziluziile sezonului trecut, care a învins acasă pe Kaiserslautern cu scorul de 2-0. Ambele goluri ale formaţiei lui Thomas Schaff au venit după pauză şi au fost reuşite de acelaşi jucător, atacantul suedez Markus Rosenberg.
Hannover a câştigat pe teren propriu în faţa celor de la Hoffenheim, scor 2-1, toate golurile fiind marcate în prima jumătate de oră a meciului. Schlaudraff a deschis scorul pentru gazde, pentru ca Salihovic să transforme un penalty şi să restabilească egalitatea după numai câteva minute. Abdellaoue a înscris şi el din lovitură de la 11 metri şi a stabilit rezultatul final.
Singura remiză a zilei s-a înregistrat la Augsburg, acolo echipa gazdă a ţinut-o în şah pe Freiburg şi a obţinut primul punct din istoria sa în Bundesliga. Oaspeţii au condus de două ori, graţie golurilor marcate de Cisse şi Makiadi, însă bavarezii au revenit de fiecare dată prin acelaşi jucător, Molders.
Ultimele trei meciuri ale primei etape din Bundeliga sunt Hertha Berlin - Nurnberg, care va avea loc sâmbătă seară, Mainz - Leverkusen şi Bayern Munchen - Monchengladbach, programate duminică.
Bundesliga, Prima etapă
FC Koln - Wolfsburg 0-3
Augsburg - Freiburg 2-2
Stuttgart - Schalke 04 3-0
Hannover - Hoffenheim 2-1
Werder - Kaiserslautern 2-0