Colegul său de la Juventus, Gianluigi Buffon, trage de el şi spune că atacantul ar face o foarte bună alegere dacă a alege să joace în albastru.
"Amauri e un fotbalist valoros, dar trebuie să se decidă ce ţară vrea să reprezinte. Sunt sigur că toată lumea l-ar primi bine printre azzurri" a declarat Buffon pentru publicaţia italiană Gazzetta dello Sport.
Portarul "Bătrânei Doamne" nu s-au opune nici unei reveniri a lui Cassano la reprezentativa Italiei, jucătorul Sampdoriei făcând multe meciuri foarte bune în ultima vreme, ajutat şi de venirea lui Pazzini de la Fiorentina, cu care se înţelege foarte bine în atac.
"Cassano ne-ar fi foarte folositor, dar astfel de decizii trebuie luate de Lippi. Nu cred că uşile echipei naţionale sunt închise cuiva. Antonio a fost unul dintre cei mai în formă jucători din campionat şi s-a comportat bine şi la Euro 2008.", a încheiat cel pe care mulţi îl consideră cel mai bun portar al lumii.
Italia va întâlni sâmbătă şi miercuri reprezentativele Muntenegrului şi Irlandei în preliminariile Cupei Mondiale din Africa de Sud din 2010.
Antena3.ro