BENFICA - LIVERPOOL 2-1
Liverpool poate marca uşor goluri în Europa League şi a arătat acest lucru încă din debutul partidei de la Lisabona. Doar nouă minute le-a trebuit "cormoranilor" să deschidă scorul pe Da Luz. Gerrard a centrat pe jos de la colţul terenului, iar mingea a ajuns la fundaşul central Agger care a găsit o soluţie incredibilă, trimiţând mingea în poartă cu călcâiul. Mulţumiţi cu scorul, englezii au renunţat la atac şi Benfica a creat pericol la poarta lui Reina.
Portughezii au primit un ajutor din partea arbitrului în minutul 31, când Babel a fost eliminat pentru o răfuială cu Luisao, dar tot englezii au fost aproape de gol în minutul 38. Torres a înscris la colţul scurt, dar arbitrii au anulat reuşita pe motiv de ofsaid la Kuyt iar scorul pauzei a fost 0-1.
Benfica a fost mai periculoasă în al doilea act, iar lusitanii au reuşit egalarea. Cardozo a bătut puternic o lovitură liberă în minutul 58, în bară, mingea a ricoşat în careu unde Insua l-a faultat pe Aimar. Tot Cardozo a transformat penalty-ul şi scorul devenea 1-1. Liverpool a putut reveni în avantaj, când Torres a ratat pe contraatac, dar tot Benfica a dat lovitura. Carragher a făcut henţ în careu iar Oscar Cardozo a executat din nou, ducând scorul la 2-1 pentru lusitani, rezultat care l-a păstrat până la final.
Vezi aici golurile partidei Benfica - Liverpool
Formaţiile de joc
Benfica: Julio Cesar, Maxi Pereira, Luisao, David Luiz, Fabio Coentrao, Javi Garcia, Ramires, Carlos Martins, Di Maria, Aimar, Cardozo; Rezerve: Moreira, Airton, Ruben Amorim, Nuno Gomes, Luis Filipe, Sidnei, Alan Kardec
Liverpool: Reina, Johnson, Agger, Carragher, Insua, Lucas, Mascherano, Kuyt, Gerrard, Babel, Torres; Rezerve: Cavalieri, Benayoun, Kyrgiakos, Ngog, Plessis, El Zhar, Pacheco
VALENCIA - ATLETICO MADRID 2-2
Trecută prin mari emoţii în returul cu Werder Bremen din optimile de finală, de unde s-a calificat graţie unui 4-4 de infarct, Valencia nu s-a regăsit nici în partida de acasă cu Atletico Madrid. Formaţia din capitala Spaniei a dominat copios iar Simao a lovit bara în prima repriză, dându-le mari emoţii fanilor de pe Mestalla. Atletico a deschis scorul în minutul 59 prin Forlan, dar Manuel Fernandes a egalat în minutul 67. Antonio Lopez a lovit şi el în minutul 72 şi se părea că madrilenii vor câştiga, dar Valencia a avut un final de meci extraorfinar. Mai întâi David Villa a egalat, 2-2, în minutul 82, iar apoi a lovit bara cu un şut puternic. Nimic nu s-a mai schimbat, însă, iar Atletico se întoarce la Madrid cu un scor excelent.
Formaţiile de joc
Valencia: Cesar, Bruno Saltor, Maduro, Dealbert, Alba, Fernandes, Baraja, Pablo, Silva, Mata, Villa. Rezerve: Zigic, Lillo, Vicente, Moya, Arturo, Michel
Atletico: De Gea, Perea, Ujfalusi, Dominguez, Lopez, Assuncao, Jurado, Simao, Garcia, Aguero, Forlan: Rezerve: Camacho, Perez, Salvio, Pernia, Pablo, Asenjo, Cabrera
FULHAM - WOLFSBURG 2-1
Campioana Germaniei întâlnea, joi, o formaţie foarte incomodă, care şocase în turul precedent Juventus şi o bătuse pe acelaşi teren cu 4-1. Meciul a fost unul foarte echilibrat în prima parte, dar jocul englezilor s-a îmbunătăţit mult după pauză. Bobby Zamora, cel care înscrisese şi în poarta italienilor, primişte de la Gera şi trimite plesat de la 20 de metri în colţul de jos al porţii, în minutul 58. După doar cinci minute, Damien Duff i-a dus pe englezi la 2-0 după o pasă inspirată a lui Zamora. Germanii au mai recuperat un gol până la final, prin Madlung, şi au speranţe că vor reuşi să întoarcă soarta calificării pe teren propriu.
Formaţiile de joc
Fulham: Schwarzer, Davies, Hughes, Hangeland, Konchesky, Duff, Murphy, Etuhu, Dempsey, Gera, Zamora; Rezerve: Zuberbuhler, Baird, Nevland, Riise, Smalling, Greening, Elm
Wolfsburg: Benaglio, Pekarik, Madlung, Barzagli, Schafer, Riether, Josue, Gentner, Misimovic, Dzeko, Grafite; Rezerve: Lenz, Simunek, Martins, Hasebe, Johnson, Dejagah, Rever
Antena3.ro