Fosta legendă a fotbalului german, Franz Beckenbauer, anchetat pentru fapte de corupție. Anunțul a fost făcut de Procurorul General al Elveției, conform Sky News.
Publicaţia Der Spiegel a scris, anul trecut, că Germania ar fi mituit patru membri din Asia ai Comitetului Executiv al FIFA pentru a obţine organizarea Cupei Mondiale din 2006, în afacere fiind implicaţi înalţi reprezentanţi ai fotbalului german, precum Franz Beckenbauer.
Comitetul de candidatură, al cărui preşedinte era Franz Beckenbauer, ar fi constitut un fond special în scopul de a mitui reprezentanţi ai CEx. al FIFA.
La rândul său, Angel Maria Villar Llona, preşedintele federaţiei spaniole şi vicepreşedinte al UEFA, este în atenţia Comisiei de Etică în legătură cu candidatura comună Spania-Portugalia la organizarea Cupei Mondiale din 2018, câştigată de Rusia în cele din urmă.
În total, 11 persoane sunt anchetate de Comisia de Etică a FIFA.