Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Bayern Munchen o demolează pe Beșiktaș și e ca și calificată în sferturile Champions League

Bayern Munchen o demolează pe Beșiktaș și e ca și calificată în sferturile Champions League

<1 minut de citit Publicat la 21:30 20 Feb 2018 Modificat la 21:30 20 Feb 2018
o_1c6pnl9uu1s4g1fsd1bbq5a1eha8.jpg

Echipa germană Bayern Munchen a făcut un pas mare spre sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, marţi seara, după ce a surclasat formaţia turcă Beşiktaş Istanbul cu scorul de 5-0, pe teren propriu, în prima manşă din optimi.

Thomas Muller (43, 66), Kingsley Coman (53) şi Robert Lewandowski (79, 88) au marcat golurile, succesul bavarezilor fiind facilitat şi de faptul că Beşiktaş a jucat în inferioritate numerică din minutul 16, când fundaşul croat Domagoj Vida a fost eliminat de arbitrul român Ovidiu Haţegan pentru fault în postură de ultim apărător la Lewandowski.

Bayern a obţinut a 14-a sa victorie consecutivă în toate competiţiile.

Echipa antrenată de Jupp Henyckes a dominat categoric partida, având 13-1 la şuturile pe spaţiul porţii şi o bară.

Manşa secundă se va juca pe 14 martie, la Istanbul.

×
x close