Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Ballack semnează pe doi ani cu Bayer Leverkusen şi primeşte 12 milioane de euro

Ballack semnează pe doi ani cu Bayer Leverkusen şi primeşte 12 milioane de euro

<1 minut de citit Publicat la 16:46 25 Iun 2010 Modificat la 16:46 25 Iun 2010
Ballack semnează pe doi ani cu Bayer Leverkusen şi primeşte 12 milioane de euro

Internaţionalul german de 33 de ani, Michael Ballack, se întoarce la clubul care l-a lansat în fotbalul mare. Jucătorul care ratează Cupa Mondială din Africa de Sud din cauza unei accidentări a mai jucat la clubul din Leverkusen între 1999 şi 2002, şi a fost la foarte puţin de a câştiga Liga Campionilor după o finală cu Real Madrid, în 2002.


Plecat de la Chelsea în vara acestui an, după ce i-a expirat contractul cu gruparea de pe Stamford Bridge, Ballak a fost convins de clubul la care şi-a petrecut trei ani să se întoarcă pe "BayArena". Oferta nemţilor l-a impresionat pe Ballack, acesta urmând să câştige la Leverkusen 12 milioane de euro în doi ani.


Ballack a mai fost dorit şi de Steve McLaren la fosta campioană din Bundesliga, Wolfsburg, dar a ales să contribuie la ridicarea clubului cu care a ratat de puţin în 2002 Liga Campionilor, titul de campion şi Cupa Germaniei.
Antena3.ro

×
x close