Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Autorităţile germane se tem de riscul unui atentat în timpul transmisiunii finalei UCL

Autorităţile germane se tem de riscul unui atentat în timpul transmisiunii finalei UCL

1 minut de citit Publicat la 15:29 25 Mai 2013 Modificat la 15:29 25 Mai 2013
Autorităţile germane se tem de riscul unui atentat în timpul transmisiunii finalei UCL
Foto: Agerpres/Xinhua
Autorităţile germane se tem de riscul unui atentat în timpul transmisiunii pe ecrane instalate în locuri publice a finalei Ligii Campionilor, care se joacă între două cluburi germane de fotbal, sâmbătă seara, afirmă ediţia electronică a revistei Der Spiegel, conform Mediafax.
Poliţia criminalistică germană (BKA) dispune de "un indiciu ce trebuie tratat cu seriozitate" privind un posibil proiect de atentat în Germania, continuă săptămânalul, fără a-şi cita sursele. 
Contactată de AFP, poliţia criminalistică nu a putut reacţiona imediat. 
Vineri, în cadrul unei reuniuni confidenţiale, preşedintele BKA, Jörg Ziercke, a informat miniştrii regionali de Interne cu privire la un posibil atentat terorist în Germania, adaugă Der Spiegel. 
Mai mulţi suspecţi islamişti ar pregăti un atentat cu bombă, iar ţinta ar fi persoanele reunite pentru a urmări diversele transimisiuni publice pe ecrane gigantice, prevăzute în toată Germania, cu ocazia finalei competiţiei de fotbal europene, potrivit aceleiaşi surse.
Măsurile de securitate trebuie, prin urmare, consolidate în special la Berlin, unde finala care se joacă între Bayern Munchen şi Borussia Dortmund va fi transmisă în faţa Porţii Brandeburg. Într-o ţară în care fotbalul este sportul rege, organizatorii aşteaptă aproximativ 200.000 de persoane.
Germania este în mod frecvent citată ca posibilă ţintă pentru un atentat comis de extremişti islamişti în specal din cauza angjamentului său militar în Afganistan. 
 

×
x close