Inter a avut un început de an şovăielnic, după ce săptămâna trecută a făcut un egal cu Cagliari, dar au reuşit să învingă în Coppa Italia pe Genoa.
Marco Materazzi şi Patrick Vieira erau accidentaţi, ceea ce însemna că Cristian Chivu va juca la mijloc. La partida de duminică, Atalanta a avut un început bun. Golul vine în minutul 17, prin Floccari.
Ar fi putut fi 2-0 doar câteva momente mai târziu, după ce Jaime Valdes reuşeşte un şut de la 25 de metri, care ratează pentru puţin spaţiul porţii.
Oricum, Floccari a fost cel care a pus cele mai multe probleme, dar nu a reuşit totuşi să înscrie. Golul doi vine în minutul 28, când Doni reuşeşte să înscrie din lovitură liberă, după ce mingea este devită urmare a proastei poziţionări a lui Ibrahimovic.
Aceasta l-a determinat pe Jose Mourinho să facă unele schimbări, cu Victor Obinna în locul lui Chivu, dar Atalanta a continuat atacul, şi a făcut 3-0 în minutul 33. Valdes a centrat de pe partea stângă, pentru capul lui Doni, care reuşeşte dubla.
La pauză, Mourinho foloseşte celelalte două înlocuiri, cu Luis Figo şi Adriano în locul lui Maxwell şi Crespo. Imediat după reluare, Adriano, este aproape de a se înscrie pe tabela marcatorilor, cu o foarfecă ce a ratat de puţin spaţiul porţii.
Şansele au curs pentru Atalanta, iar Doni ratează un hat-trick, deoarce nu a judecat corect traiectoria unui balon la doar câţiva metri de poartă.
Iar Diego De Ascentis reuşeşte să nimerească bara, de la doi metri după ce Julio Cesar respinge cu greu un şut al lui Ferreira Pinto.
Atacurile Atalantăi veneau în valuri, dar nu mai reuşeşte să îşi mărească avantajul.
Inter reuşeşte golul de onoare în prelungiri, prin Ibrahimovic.
A fost cu siguranţă cel mai prost meci al campionilor din acest sezon, iar dacă Juventus învinge la Lazio duminică seara, avansul lui Inter în Serie A va ajunge la doar un punct.
Rezultate Serie A
Atalanta 3 - 1 Inter Milan
Cagliari 2 - 0 Udinese
Catania 1 - 2 Bologna
Chievo 2 - 1 Napoli
Lecce 0 - 2 Genoa
Sampdoria 0 - 2 Palermo
Torino 0 - 1 AS Roma
Antena3.ro