Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Arsenal e salvată de rezerva Bendtner şi câştigă pe final cu Bolton. Rezultate Anglia

Arsenal e salvată de rezerva Bendtner şi câştigă pe final cu Bolton. Rezultate Anglia

1 minut de citit Publicat la 19:40 10 Ian 2009 Modificat la 19:40 10 Ian 2009
Arsenal e salvată de rezerva Bendtner şi câştigă pe final cu Bolton. Rezultate Anglia
Arsenal ar fi putut termina la egalitate un meci pe care l-a dominat copios, dar a înscris pe final şi a câştigat cu 1-0 cu Bolton Wanderers.
După o primă jumătate de Premier League plină de meciuri dezamăgitoare, suporterii "tunarilor" au stat din nou ca pe ace până pe finalul jocului. Dominaţia lui Arsenal a fost una covârşitoare, dar oaspeţii au reuşit de fiecare dată, conform The Sun, să respingă pericolul.
Cele mai mari ocazii i-au aparţinut internaţionalului olandez Robin van Persie, care a ratat de fiecare dată, după ce a primit pase foarte bune de la Samir Nasri sau Emmanuel Adebayor. Jucătorul african a avut şi el o mare ocazie, dar Andy O'Brien, fundaşul irlandez al lui Bolton, a fost inspirat, însă, şi a blocat şutul. Bara din finalul meciului a lui van Persie a anunţat ce avea să vină şi, în minutul 84, rezerva Niklas Bendtner a reuşit să marcheze şi să aducă victoria echipei de pe Emirates Stadium.
Prin victoria de sâmbătă, Arsenal a egalat la puncte rivala Manchester United dar a rămas pe aceeaşi poziţie în clasament, locul 5. Formaţia lui Alex Ferguson are, însă, cu trei meciuri mai puţin jucate.
Celelalte meciuri de sâmbătă din Premier League s-au terminat în felul următor:
Aston Villa - West Bromwich Albion: 2-1 (Davies 19, Carson 41 aut / Morrison 49)
Everton - Hull City: 2-0 (Fellaini 18, Arteta 45)
Middlesbrough - Sunderland: 1-1 (Alves 45 / Jones 82)
Newcastle United - West Ham United: 2-2 (Owen 19, Carroll 78 / Bellamy 29, Cole 55)
Meciurile Fulham - Blackburn şi Portsmouth - Manchester City au fost amânate din cauza vremii şi a terenurilor impracticabile.
Foto: www.calciopro.com
Antena3.ro

×
x close