Sabella (56 de ani) i-a condus pe cei de la Estudiantes la Plata spre câştigarea Copei Libertadores în 2009, iar din 2010 antrena în Emiratele Araba Unite, la Al-Jazira.
Fost jucător la River Plate, Sheffield United şi Leeds United, Sabella s-a aflat pe lista Federaţiei Argentiniene de Fotbal ca posibil înlocuitor al lui Diego Maradona, după ce naţionala „pumelor” a fost eliminată în sferturile de finală de la Cupa Mondială din Africa de Sud.
Odată rezolvată problema selecţionerului, suporterii români aşteaptă ca oficialii argentinieni să revină asupra deciziei de a anula meciul cu România, programat pe 10 august.
Starul naţionalei Argentinei, Lionel Messi, a declarat din nou că înţelegerea semnată cu FRF trebuie respectată, de această dată la finalul unei partide caritabile care a avut loc în Chile.
„Nu ştiu care sunt motivele pentru care nu se va juca. Însă dacă există un contract, acesta trebuie respectat. Dacă Argentina a programat nişte meciuri acestea trebuie jucate, nu trebuie ca naţionala să aibă o imagine proastă”, a spus deţinătorul Balonului de Aur ăentru Ole, citat de Mediafax.
Cu toate acestea, o parte din presa argentiniană susţine că Alejandro Sabella va debuta pe banca naţionalei cu ocazia unui turneu în Asia, care va avea loc în luna septembrie.