Formaţia lui Maradona nu a fost deloc convingătoare, iar situaţia s-a înrăutăţit şi mai mult după ce în repriza a doua, mijlocaşul Juan Sebastien Veron a primit roşu.
Prima ocazie de gol a venit de la Messi în minutul 70, dar şutul său a trecut pe lângă bară.
Argentina a coborât pe locul 5 în clasamentul preliminariilor sud-americane, loc ce nu asigură calificarea directă, ci trimite echipa la baraj cu locul 4 din grupa Americii de Nord.
Diego Maradona a precizat însă că nu este ieşit din cursă şi nu există nicio posibilitate să demisioneze.
"Nu mi-am închipuit că voi ajunge în această situaţie, mă gândeam că voi fi mult mai sus. Dar aceasta este realitatea. Totuşi, în pofida tuturor, mai avem o şansă, nu suntem ieşit în Campionatul Mondial. Cât mai am o picătură de sânge, voi face totul pentru ca Argentina să se califice," declara Maradona.
Câştigătorul campionatului mondial din 1986 a afirmat că Argentina nu se teme să intre în playoff cu a patra clasată din regiunea CONCACAF.
"Nu este nicio dramă. In '94 a trebuit să călătorim 24 de ore pentru un baraj- Nu a murit nimeni că l-am jucat şi la final ne-am calificat. Suntem încă în viaţă," a concluizionat acesta.
Preşedintele Paraguayului, Fernando Lugo, a decis ca ziua de joi să fie liberă în administraţie şi în şcoli pentru ca toată lumea să poată sărbători calificarea la Campionatul Mondial din 2010, după victoria cu Argentina.
După victorie, zeci de mii de paraguayeni au sărbătorit performanţa echipei naţionale până dimineaţa în marile oraşe ale ţării.
Antena3.ro