Un fost arbitru, care a fost implicat în eliminarea controversată a Italiei de la Cupa Mondială din 2002, a fost prins pe Aeroportul Kennedy cu sacoşe de heroină ataşate corpului său, conform CNN.
Autorităţile Vamale americane l-au arestat pe Byron Moreno, după ce acesta a sosit la New York cu avionul, din Ecuador. În timpul unei inspecţii de rutină, Moreno "a devenit vizibil nervos", conform plângerii depuse la un tribunal federal din Brooklyn. Un agent a simţit "obiecte tari pe stomacul pârâtului, pe spate şi pe ambele picioare". O percheziţie amănunţită a arătat că fostul arbitru avea 10 pungi de plastic lipite de corp, în care se aflau peste 4,5 kilograme de heroină.
Moreno a fost trimis la închisoare fără cauţiune, pentru trafic de droguri. Arbitrul i-a enervat la culme pe italieni, în 2002, când l-a eliminat pe Francesco Totti în prelungirile partidei cu Coreea de Sud, contribuind la victoria cu 2-1 a gazdelor CM 2002.
"Şase kilograme de droguri? După mine, Moreno le avea încă din 2002, dar nu în pantaloni, ci în corp. Vorbind serios, cred că unul dintre scopurile sportului este acela de a salva tinerii de pe stradă de la eventualele pericole, aşa cum sunt şi drogurile", a declarat Gianluigi Buffon, portarul naţionalei Italiei.
În 2003, oficialii ecuadorieni l-au suspendat pe Moreno pentru 20 de meciuri, după un meci pe care l-a prelungit cu dublul minutelor arătate iniţial, fiind criticat de ambele echipe. A renunţat la arbitraj la scurt timp după aceea.
Antena3.ro