„Antonio Conte se întoarce la Juventus. De această dată, nu ne va mai conduce din teren, ci de pe bancă, fiind noul antrenor al echipei. Conte a semnat un contract pe doi ani, care îl leagă de club până pe 30 iunie 2013”, se arată într-un comunicat oficial de pe site-ul Bătrânei Doamne.
Preşedintele Andrea Agnelli s-a declarat foarte încântat de parafarea înţelegerii şi consideră că acesta este doar începutul revenirii lui Juventus în topul fotbalului italian şi european: „Juve îşi doreşte să câştige şi vrem să o facem alături de Conte. Este doar prima piesă pentru a reveni la succesele anterioare”.
„Mulţumesc clubului pentru această oportunitate, pentru mine este ca şi cum aş reveni acasă. Revin la Torino după şapte ani, ca antrenor, ceea ce am visat dintotdeauna. Spiritul lui Juve înseamnă sacrificiu, voinţă şi cultură a muncii, înainte de altceva”, au fost primele cuvinte ale lui Conte ca tehnician al torinezilor.
În primele ore ale zilei de marţi, Juventus s-a despărţit oficial de Luigi Del Neri, cel care a condus echipa în sezonul recent încheiat. „Juventus anunţă că Luigi Del Neri nu va mai fi antrenorul echipei în stagiunea 2011/2012. Preşedintele Andrea Agnelli, directorii şi întreaga echipă îi mulţumesc pentru munca depusă şi îi urează succes în viitor”, a sunat anunţul de pe site-ul oficial al clubului.
Antonio Conte a evoluat timp de 13 sezoane pentru Juventus Torino, perioadă în care a cucerit 3 titluri de campion, o Cupă a Italiei, 4 Supercupe ale Italiei, o Ligă a Campionilor, o Cupă UEFA, o Spercupă a Europei şi o Cupă Intercontinentală. Cariera de antrenor a început-o ca secund la Siena, apoi a pregătit ca principal pe Arezzo, Bari, Atalanta şi Siena. Cele mai importante performanţe ca tehnician sunt cele două promovări obţinute la Bari şi Siena, ambele din postura de câştigător al Seriei B.