UEFA s-a sesizat miercuri în cazul jucătorului brazilian naturalizat ucrainean Junior Moraes (ex-Gloria Bistriţa), care a fost utilizat în meciurile disputate de naţionala Ucrainei în partidele cu Luxemburg şi Portugalia din preliminariile EURO 2020 şi e suspectat că nu era eligibil, informează AFP.
Juniors Moraes, în vârstă de 31 ani, a evoluat la Gloria Bistriţa în sezonul 2010-2011, marcând 18 goluri în 31 de meciuri. El se află acum sub contract cu Şahtior Doneţk, după ce a mai jucat în Ucraina la Metalurg Doneţk şi Dinamo Kiev.
FIFA autorizează un jucător să evolueze pentru naţionala altei ţări decât cea de origine doar în anumite condiţii, iar una dintre ele este să fi petrecut cel puţin cinci ani consecutivi pe teritoriul noii sale ţări, după vârsta de 18 ani. Însă, conform presei portugheze, Junior Moraes nu îndeplineşte acest criteriu, pentru că a jucat în China în cursul anului 2017.
Mijlocaşul născut la Santos (Brazilia) a fost convocat pentru prima oară în selecţionata Ucrainei luna aceasta. El a intrat în joc împotriva Portugaliei (0-0 la Lisabona), iar apoi a fost titular contra Luxemburgului (2-1 pentru ucraineni), în primele două meciuri din preliminariile EURO 2020.
Federaţiile din Portugalia şi Luxemburg au înaintat un apel, care va fi studiat de organismul disciplinar al UEFA, la o dată care nu a fost deocamdată anunţată.
Ucraina, liderul Grupei B a preliminariilor EURO 2020, riscă să piardă cele patru puncte câştigate cu Junior Moraes pe teren şi să fie depăşită în clasament de Luxemburg şi Portugalia. Primele două clasate se califică direct la turneul final.