Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Adrian Mutu a plecat de la Fiorentina şi a semnat pe doi ani cu Cesena

Adrian Mutu a plecat de la Fiorentina şi a semnat pe doi ani cu Cesena

1 minut de citit Publicat la 08:39 24 Iun 2011 Modificat la 08:39 24 Iun 2011
Adrian Mutu a plecat de la Fiorentina şi a semnat pe doi ani cu Cesena
Foto: Intact Images/EPA
Adrian Mutu pleacă după cinci ani de la Fiorentina şi va evolua în următoarele două sezoane la Cesena, locul 15 în ultima ediţie de Serie A. Atacantul român mai avea un an de contract cu gruparea viola, dar cele două părţi au reziliat de comun acord înţelegerea, „Briliantul” acceptând şi un salariu mai mic cu un milion de euro la noua sa echipă.
 
Acordul pentru transferul atacantului român la Cesena, valabil pe doi ani cu opţiune de prelungire pentru încă unul, a fost realizat, astăzi, joi 23 iunie, la Cesena, după o negociere strânsă, încheiată dimineaţă, între impresarul său şi preşedintele Igor Campedelli. Determinantă a fost dorinţa jucătorului de a ajunge la o înţelegere şi de a accepta oferta Cesena Calcio”, se arată într-un comunicat oficial al noii echipe a lui Mutu.
 
Internaţionalul român de 32 de ani a oferit şi prima declaraţie în calitate de jucător al Cesenei, arătându-se nerăbdător să pornească la drum alături de noua sa echipă şi mulţumind conducătorilor Fiorentinei pentru anii petrecuţi la formaţia toscană.
 
Sunt entuziasmat şi nerăbdător să pornesc în această nouă aventură. Îi mulţumesc preşedintelui Campedelli pentru că m-a pus în centrul unui proiect ambiţios ca acesta al Cesenei, un club care în ultimii ani a demonstrat că are idei clare şi mai presus de orice forţă şi curaj pentru a le pune în aplicare. Din acest motiv am acceptat oferta. Vreau să mulţumesc de asemenea Fiorentinei şi în special familiei Della Valle pentru minunaţii ani petrecuţi împreună”, a spus Mutu.
 
Preşedintele Cesenei, Igor Campedelli, este încântat de transferul lui Mutu, despre care spune că va creşte valoarea echipei: „Munceam de mai multe luni pentru ca Adrian să îmbrace culorile noastre şi faptul că a acceptat oferta de a face parte din proiectul nostru mă umple de mândrie. Sunt sigur că jucătorul se va integra perfect în echipă, se va adapta perfect la noul staf şi în acest oraş. Sunt sigur că va aduce o valoare în plus Cesenei şi că contribuţia sa va fi fundamentală pentru sezonul nostru”.
 
Adrian Mutu se află la a şasea echipă la care va evolua în Italia, după experienţele de la Inter Milano, Hellas Verona, Parma, Juventus şi Fiorentina. În cei cinci ani petrecuţi alături de formaţia toscană, jucătorul român a jucat 112 meciuri şi a marcat 54 de goluri.

×
x close