Pentru al doilea weekend consecutiv, AC Milan a ratat ocazia să pună presiune pe liderul din Serie A, Inter Milano, după ce gruparea Lazio Roma, ameninţată de retrogradare, a reuşit să smulgă un egal, scor 1-1, pe San Siro. Milan rămâne astfel la trei puncte în urma lui Inter şi două de AS Roma.
Ratând ocazia să îi depăşească pe marii rivali când au remizat cu Napoli, pentru ca apoi să piardă cu Parma într-o restanţă la mijlocul săptămânii, elevii lui Leonardo au deschis scorul în minutul 18, când Marco Borriello a transformat un penalty, însă s-au văzut egalaţi 14 minute mai târziu de Stephen Lichtsteiner.
"Ultimele trei meciuri au fost diferite, iar azi nu am ce să reproşez echipei. Am fi putut câştiga, pentru că ocazii ne-am creat. Puteam să obţinem mai mult, dar nu am avut noroc. Putem încă să câştigăm titlul. Este un sezon ciudat şi vor mai fi surprize", a declarat Leonardo, tehnicianul celor de la AC Milan.
Antena3.ro