Antena 3 CNN Sport Fotbal extern AC Milan - AC Torino 5-1. Inzaghi duce ?rossonerii? pe locul doi în Serie A (VIDEO)

AC Milan - AC Torino 5-1. Inzaghi duce ?rossonerii? pe locul doi în Serie A (VIDEO)

<1 minut de citit Publicat la 13:48 20 Apr 2009 Modificat la 13:48 20 Apr 2009
AC Milan - AC Torino 5-1. Inzaghi duce ?rossonerii? pe locul doi în Serie A (VIDEO)
Filippo Inzaghi a înscris un hattrick și a dus AC Milan pe locul doi în Serie A, după victoria cu 5-1 obținută în meciul cu AC Torino, pe San Siro. Atacantul de 35 de ani a înscris cu două lovituri de cap după centrările lui David Beckham și apoi a făcut 3-0 după o pasă la întâlnire trimisă de Ronaldinho. Inzaghi a ajuns astfel la 276 de goluri înscrise în carieră și, după 15 ani de activitate, pare să nu își piardă pofta de gol.

Un penalty executat de Kaka și un gol pe final înscris de Massimo Ambrosini au completat o seară perfectă pentru Milan, Ivan Franceschini reușind doar să înscrie golul de onoare pentru oaspeți.

Rezultatul o ajută pe Milan să treacă în fața lui Juventus în clasament, cu un golaveraj mai bun, pe un loc ce oferă calificare automată în Liga Campionilor.

Cursa pentru titlu este aproape terminată, campioana Inter Milano având un avans de 10 puncte cu șase etape înainte de final.



Antena3.ro

×
Etichete: AC Milan Serie A
x close