Antena 3 CNN Sport Flavius Biea a devenit campion mondial IBA la categoria mijlocie şi face istorie pentru România

Flavius Biea a devenit campion mondial IBA la categoria mijlocie şi face istorie pentru România

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:33 06 Mai 2023 Modificat la 10:36 06 Mai 2023
flavius biea
Flavius Biea a devenit campion mondial IBA la categoria mijlocie şi face istorie pentru România

Meciul s-a desfășurat pe durata a 12 reprize, într-o gală profesionistă găzduită de Sala Polivalentă din Mioveni.

Deși jucătorul argentinian a dominat clar meciul, loviturile sale fiind mai precise și cu un plus de viteză, Biea a fost declarat învingător de doi dintre arbitrii-judecători.

Cu toate acestea, Biea a avut de suferit în repriza a șasea când a fost trimis la podea și în repriza a 11-a când a fost lovit involuntar cu capul de Velasco, și s-a ales cu o arcadă spartă.

Meciul a fost afectat și de condițiile de luptă, cu podeaua umedă care a dus la probleme de echilibru pentru ambii pugiliști.

Citește și: ITIA, reacție după interviul dat de Simona Halep: "Decizia finală va fi luată de un tribunal independent"

Cu această victorie, Flavius Biea a devenit al cincilea român care obține un titlu de campion mondial la box profesionist, alăturându-se unor nume precum Mihai Leu, Leonard Doroftei, Lucian Bute și Adrian Diaconu.

În cariera sa de box amator, Biea a reușit 298 de victorii din 316 meciuri disputate, un titlu de campion mondial, o finală mondială disputată, trei titluri de campion european și opt titluri de campion național.

Biea a câștigat 22 de meciuri (10 prin KO) și a suferit doar o înfrângere (KO), devenind campion WBA Continental, cvadruplu campion IBA Intercontinental și campion WBC Continental Latin Silver.

În prezent, Velasco are în palmares 24 de victorii (15 prin KO) și patru înfrângeri (trei prin KO), fiind de două ori campion WBA Latino și o dată campion WBC Latino.

×
x close