Antena 3 CNN Sport Farul Constanța a câștigat primul meci din acest sezon al Superligii de fotbal

Farul Constanța a câștigat primul meci din acest sezon al Superligii de fotbal

Roxana Mihăiescu
1 minut de citit Publicat la 00:08 04 Aug 2024 Modificat la 00:10 04 Aug 2024
BeFunky-collage - 2024-08-04T000620.159
Farul Constanța a câștigat primul meci din acest sezon al Superligii / sursă foto: Facebook/ Farul Constanța

Farul Constanţa a obţinut prima sa victorie în acest sezon al Superligii de fotbal, 2-0 (2-0) cu Poli Iaşi, sâmbătă seara, pe teren propriu, în etapa a patra, după ce jocul a fost întrerupt de două ori, în prima repriză din cauza nocturnei, iar în partea secundă din cauza unei ploi torenţiale.

Gazdele s-au impus prin golurile marcate de brazilianul Rivaldinho (34), din centrarea lui Cristian Ganea, şi de Gabriel Iancu (45+11), cu capul, după o lovitură liberă executată de Constantin Grameni, potrivit Agerpres.

O parte a nocturnei s-a stins în minutul 36 al partidei, iar jocul s-a reluat după o întrerupere de 14 minute.

În repriza secunde, din cauza unei ploi torenţiale, jocul a fost întrerupt în min. 65, reluându-se după zece minute.

Constănţenii au mai ratat trei ocazii uriaşe, în situaţie de singur cu portarul, prin Rivaldinho (45+13 - bară), Gabriel Iancu (60) şi Eduard Radaslavescu (67).

În minutul 78, Victor Dican (Farul) l-a faultat dur pe camerunezul Samuel Oum Gouet, dar a primit doar cartonaş galben.

FC Farul Constanţa - FC Politehnica Iaşi 2-0 (2-0), Academia Hagi - Stadion Central - Ovidiu

Au marcat: Rivaldinho (34), Gabriel Iancu (45+11).

Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Daniel Mitruţi (Craiova); al patrulea oficial: George Cătălin Găman (Craiova)

Arbitru video: Andrei Antonie (Bucureşti); arbitru asistent video: Andrei Moroiţă (Ploieşti)

Observatori: Florin Hîncu (Braşov) - CCA, Auraş Braşoveanu (Galaţi) - LPF

×
x close