Tânărul Emilio, în vârstă de 18 ani, fiul mijlociu al lui Michael Ballack, ar fi murit într-un accident, joi, în jurul orei 2 dimineața, după ce ATV-ul pe care îl conducea pe o proprietate privată a căzut deasupra acestuia, zdrobindu-l, conform mirror.
"ATV-ul se afla pe o bucată de teren neuniformă și în acest stadiu pare să fi mers înapoi și, așa cum a făcut-o, a căzut deasupra victimei și a zdrobit-o", au spus autoritățile.
La fața locului a fost solicitat un echipaj medical, care a încercat să resusciteze băiatul, însă, în ciuda eforturilor medicilor, pentru tânăr nu s-a mai putut face nimic.
Corpul adolescentului a fost dus la Institutul de Medicină Legală din orașul Santiago de Cacem, la sud de locul accidentului, pentru efectuarea necropsiei.
Detaliile accidentului fatal nu au fost încă făcute publice, însă Jorge Santos, purtătorul de cuvânt al forțelor de poliție, a confirmat: „Un tânăr de 18 ani a murit în urma unui accident la o proprietate privată din Troia”.
Un alt ofițer a menționat faptul că persoana decedată în urma accidentului ar fi fost fiul unui fotbalist cunoscut, fără a menționa, totuși, nimic despre Michael Ballack.
Incidentul este acum în curs de anchetă pentru a se stabili concret detaliile morții băiatului
Fostul său club, Chelsea, a scris pe Twitter condoleanțele: „Toată lumea asociată cu Chelsea Football Club este șocată și întristată de aflarea morții lui Emilio Ballack la vârsta teribil de tânără de 18 ani. Toate gândurile noastre sunt cu tatăl său Michael și familia sa în acest moment trist.”
Everybody associated with Chelsea Football Club is shocked and saddened to learn of the death of Emilio Ballack at the terribly young age of 18.
All our thoughts are with his father Michael and his family at this sad time. ?— Chelsea FC (@ChelseaFC) August 5, 2021
Fostul fotbalist nu a făcut încă niciun comentariu oficial cu privire la accidentul fatal.