David Popovici, în vârstă de 18 ani, este cel mai tânăr deținător al recordului mondial la 100 m, și a câștigat Campionatele Mondiale de Înot la proba de 100 și 200 de metri.
Este primul înotător din ultimii 49 de ani care are aceeași performanță la aceeași ediție, la Campionatele Europene de la Roma, unde a stabilit recordul mondial la 100 (46''86) și se fac pariuri că va bate recordul la 200 de metri, care este neschimbat din 2009.
Campionul este determinat să schimbe istoria acestui sport şi a dezvăluit într-un interviu acordat presei italiene ce planuri are pentru viitor.
„Nu vreau să mă obișnuiesc cu ideea că nu pot pierde niciodată”
Tânărul campion a vorbit şi despre cum vede eșecul şi lecțiile pe care le poate învăţa din fiecare obstacol.
„Bineînțeles că nu-mi place să pierd, dar nu mă simt supărat pe lume. De fapt, aceasta poate fi o lecție foarte utilă. Ultima dată când s-a întâmplat, în decembrie, la Campionatele Mondiale de natație în bazin scurt, am depășit toate așteptările mele.
Am obținut un loc patru cu recordul mondial de juniori și un loc doi la 200 de metri liber. Nu vreau să spun că a fost bine, dar a fost liniștitor. Nu vreau să mă obișnuiesc cu ideea că nu pot pierde niciodată, pentru că s-ar putea să mi se urce la cap, a spus campionul David Popovici pentru corriere.it, citat de stiridiaspora.ro,
„Aș vrea să ajut oamenii, folosindu-mă de imaginea și de vocea mea”
Conștient de succesul său, tânărul sportiv se gândește că vocea şi imagine sa poate servi unui scop şi mai măreț.
„Amprenta pe care vreau să o las nu are legătură cu numărul de recorduri sau medalii, pot fi chiar sute: acestea nu mă vor face să-mi las amprenta. Ceea ce îmi doresc este ca alții să beneficieze de darul pe care l-am primit, ca talentul, imaginea și vocea mea să îi inspire pe alții, ajutându-i să ducă o viață mai bună, o viață sănătoasă. Aș vrea să ajut oamenii, folosindu-mă de imaginea și de vocea mea", a mai spus David Popovici sursei citate.