Antena 3 CNN Sport Cine este Daniel, suporterul tricolorilor care a alergat 1.400 kilometri de la București la München, pentru primul meci al României la EURO 2024

Cine este Daniel, suporterul tricolorilor care a alergat 1.400 kilometri de la București la München, pentru primul meci al României la EURO 2024

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 20:02 17 Iun 2024 Modificat la 20:03 17 Iun 2024
Daniel Horhogea
Daniel Horhogea a alergat 1.400 km de la Bucureşti la Munchen

Daniel Horhogea, în vârstă de 40 de ani, a transformat calificările României la EURO în provocări personale extreme. Este pentru a doua oară, după Campionatul European din Franța, din 2016, când suporterul parcurge în alergare distanța dintre România și țara gazdă de la EURO, notează frf.ro.

Daniel Horhogea este un suporter român cunoscut pentru eforturile sale extraordinare de a susține echipa națională de fotbal a României. În 2016, el a parcurs distanța de la România până în Franța pentru a ajunge la Campionatul European de Fotbal (Euro 2016).

A plecat pe 7 mai și a ajuns în Franța pe 4 iunie, dorind să atragă atenția asupra acestei călătorii și să strângă fonduri pentru clubul de fotbal CSS1, unde a jucat fotbal în tinerețe.

Daniel Horhogea a repetat această performanță și pentru Euro 2024, de data aceasta parcurgând distanța dintre România și țara gazdă a turneului în alergare​

A plecat în urmă cu 25 de zile de la Stadionul „Ștefan cel Mare” din București și s-a oprit abia în fața Munich Fussball Arena, pentru a fi prezent la partida România-Ucraina de la Campionatul European de Fotbal din Germania.

"Ai nevoie de o doză de curaj ca să duci la bun sfârșit (n.r. o asemenea călătorie). S-ar putea să ai și probleme, am avut și eu glezne umflate, probleme cu tibia, dar astea sunt probleme medicale pe care le poți întreține cu un pic de kineto, masaj, niște medicamente. Dar mental, în fiecare dimineață trebuie să te trezești și să ai un plan. Eu n-am avut nimic structurat, a fost o necunoscută și am avut parte de oameni faini", a spus pentru frf.ro Daniel. 

„Ce am făcut eu nu e competiție, e o călătorie”

A întâlnit în drumul său mulți oameni, care impresionați de scopul său l-au ajutat şi l-au susţinut pe tot traseul. 

L-au primit la ei acasă ca pe un membru al familiei, i-au gătit, l-au luat cu mașina când a plouat torențial și i-au cumpărat apoi un ceai cald. Mai mult, chiar dacă nu vorbeau engleză, oamenii care au avut încredere să-i dea cheia de la apartament ca să se poată odihni.

„Cele 25 de zile de călătorie mi-au zis să nu am așteptări. Îmi doresc doar ca jucătorii să lupte pentru Echipa Națională. Fiecare generație are drumul ei și dorința de a face ceva – eu cred în acești băieți. Am văzut dăruire", a mai spus Daniel. 

România a învins Ucraina cu 3-0 în prima partidă de la competiția din Germania.

Echipa națională de fotbal a României a învins luni la Munchen reprezentativa Ucrainei, în primul meci de la Campionatul european de fotbal din Germania. Tricolorii au făcut un meci tactic perfect gândit de Edward Iordănescu, s-au impus cu 3-0 (1-0) și conduc pentru moment în Grupa E.

Primul șut pe poartă i-a aparținut lui Florinel Coman, care a trimis pe centrul porții apărate de Lunin, în minutul 8.

Denis Drăguș s-a aflat la locul potrivit, în fața porții adverse, unde a pus latul pentru pasa lui Man, care a destabilizat apărarea Ucrainei, România marcând în minutul 57 golul de 3-0, gol validat după o analiză VAR.

În minutul 85, suporterii români au cântat din nou imnul național, aprinzând atmosfera pe Alianz Arena din Munchen.

Este abia a doua victorie a României la un campionat european și totodată cea mai categorică.

Nicolae Stanciu a fost declarat omul partidei. După acest prim meci al Grupei E, România conduce în clasament, înaintea celuilalt meci dintre Belgia și Slovenia, care se joacă tot luni.

×
Parteneri
x close