Antena 3 CNN Sport Cutremur în sportul românesc. Un atlet a fost prins dopat și ratează Jocurile Olimpice

Cutremur în sportul românesc. Un atlet a fost prins dopat și ratează Jocurile Olimpice

1 minut de citit Publicat la 20:23 22 Iul 2016 Modificat la 20:23 22 Iul 2016
rio-2016-2-1.jpg

Atletul Andrei Rareş Toader (aruncarea greutăţii) a fost depistat pozitiv la controlul antidoping în data de 4 iunie, la Campionatele Internaţionale ale României, desfăşurate la Piteşti, şi va rata participarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, anunţă Comitetul Olimpic şi Sportiv Română pe site-ul său oficial.

''În urma controlului doping efectuat la solicitarea ANAD (Agenţia Naţională Anti-Doping, n. red.), în data de 4.06.2016, la Campionatele Internaţionale de atletism de la Piteşti, proba prelevată sportivului Toader Rareş Andrei de la aruncarea greutăţi indica originea exogenă pentru androsteron, etiocolanolon, testosteron. În conformitate cu legislaţia în vigoare, sportivul este suspendat provizoriu din activitatea sportivă şi automat este exclus şi din Echipa Olimpică pentru JO de la Rio'', se arată în comunicat.

''COSR îşi menţine ferma politică de prevenire şi combatere a dopajului în sportul de performanţă'', subliniază comunicatul, precizând că numărul componenţilor Echipei Olimpice a Românei a ajuns la 97 sportivi calificaţi.

La Piteşti, Toader a câştigat proba de aruncarea greutăţii cu 20,54 m, un nou record naţional de tineret şi cea mai bună performanţă a competiţiei. Pe 25 iunie, Toader câştigase medalia de aur la Campionatele Balcanice de la Piteşti. În data de 10 iulie, Andrei Toader s-a clasat pe locul 6, cu 20,26 m, în finala probei masculine de aruncarea greutăţii din cadrul Campionatelor Europene de la Amsterdam. Marţi 22 iulie, în prima zi a Campionatelor Mondiale de atletism Under-20 de la Bydgoszcz (Polonia), Toader a cucerit medalia de argint, cu 22,30 metri, nou record naţional Under-20. Rareş Andrei Toader va pierde toate aceste medalii câştigate.

×
x close