Lucrările la stadionul de 43.000 de locuri sunt atât de întârziate încât secretarul general al FIFA, Jerome Valcke, are dubii că arena poate fi terminată la timp. O decizie finală se va lua peste trei săptămâni.
„Aşa cum vă imaginaţi, situaţia actuală a stadionului nu este ceva ce putem aprecia. Lucrările nu sunt întârziate, ci foarte, foarte întârziate”, a spus Valcke, potrivit Reuters.
„Dacă nu ai stadion, nu poţi avea meciuri. Este o situaţie de urgenţă”, a adăugat oficialul forului mondial.
Ministrul Sportului din Brazilia, Aldo Rebelo, a dat asigurări că guvernul va face tot ce îi stă în putinţă pentru a evita un scenariu jenant.
„Toate eforturile noastre se îndreaptă spre luarea măsurilor necesare care să garanteze că stadionul va găzdui meciuri la Cupa Mondială”, a declarat Rebelo, la finalul unei întâlniri cu preşedintele Dilma Rousseff şi cu şeful CIO, Thomas Bach.
Arena da Baixada din Curitiba ar fi trebuit să fie gata în luna decembrie, însă, până în prezent, s-a construit puţin peste 88%.
Stadionul este unul dintre cele mai ieftine din cele 12 care vor găzdui meciuri din cadrul turneului final, costul său fiind de 137,6 milioane de dolari.
La Cupa Mondială din această vară, pe arena din Curitiba ar trebui să se joace patru meciuri din faza grupelor.