Antena 3 CNN Sport Cupa Mondială Selecţionerul Germaniei rămâne convins de calificarea în optimi în ciuda înfrângerii cu Serbia

Selecţionerul Germaniei rămâne convins de calificarea în optimi în ciuda înfrângerii cu Serbia

1 minut de citit Publicat la 18:17 18 Iun 2010 Modificat la 18:17 18 Iun 2010
Selecţionerul Germaniei rămâne convins de calificarea în optimi în ciuda înfrângerii cu Serbia

Joachim Low, antrenorul echipei naţionale a Germaniei, nu este foarte îngrijorat de situaţia echipei sale după înfrângerea înregistrată vineri în partida cu echipa Serbiei. Tehnicianul laudă curajul echipei sale de a ataca cu un om mai puţin pe teren timp de aproape 60 de minute.
"Am avut multe probleme azi, două cartonaşe galbene şi apoi roşu pentru Klose, multe ocazii ratate, şi în plus un penalty ratat. În prima repriză, am încercat să practicăm acelaşi joc din partida cu Australia, iar, în partea secundă, jucătorii mei au avut curaj, deşi erau 10 contra 11. Speram într-o remiză, am avut multe ocazii, însă din păcate nu am reuşit să le fructificăm. Însă, nu am niciun dubiu că ne vom califica mai departe. Suntem dezamăgiţi, dar avem voinţa de a merge în optimi", a declarat selecţionerul german, Joachim Low.
Căpitanul germanilor, fundaşul Philipp Lahm, este dezamăgit de decizia arbitrului de a-l elimina pe Miroslav Klose, luată în prima repriză.
"Nu am început meciul la fel de bine ca în întâlnirea cu Australia. Excluderea lui Klose a fost foarte severă. La acea fază, toţi spectatorii îşi pot face o idee. În zece meciul devenea greu şi am şi luat acel gol idiot imediat după faza eliminării", a precizat fundaşul de la Bayern Munchen.
Antena3.ro

×
x close