La turneul Road to Brazil vor fi prezente Spania, Bosnia, Grecia, Honduras, Coasta de Fildeş şi Nigeria, tabloul competiţiei fiind completat de Bolivia şi El Salvador, echipe care nu au obţinut calificarea la Cupa Mondială.
Detaliile complete, locaţiile şi alte posibile participante vor fi anunţate la o dată ulterioară.
Este de aşteptat ca organizatorii să evite un duel între Coasta de Fildeş şi Grecia, care fac parte din aceeaşi grupă la Cupa Mondială.
Turneul se va încheia cu numai două zile înaintea debutului Cupei Mondiale, programat pe 12 iunie, când va avea loc meciul de deschidere dintre Brazilia şi Croaţia.
De asemenea, alte două naţionale calificate la turneul final, Uruguay şi Belgia, au anunţat perfectarea unor partide test.
Sud-americanii, care fac parte din cea mai dificilă grupă din Brazilia, alături de Anglia, Costa Rica şi Italia, vor juca împotriva Irlandei de Nord, pe 30 mai, la Montevideo.
Naţionala antrenată de Oscar Tabarez va dispute alte două amicale cu adversari europeni, pe 5 mai la Klagenfurt, cu Austria, şi pe 4 iunie, cu Slovenia, la Montevideo.
Belgia, care va participa pentru prima oară la Cupa Mondială după o pauză de 12 ani, va înfrunta Suedia pe 1 iunie, la Stockholm, şi Tunisia, trei zile mai târziu, la Bruxelles.
Federaţia belgiană a confirmat deja meciurile amicale cu Coasta de Fildeş (Bruxelles) şi Luxemburg (Genk).
Naţionala Belgiei face parte din grupa H la Cupa Mondială, alături de Algeria, Rusia şi Coreea de Sud.