Principala noutate o reprezintă revenirea lui Ricardo Quaresma, care l-a convins pe Bento prin evoluţiile sale excelente în tricoul lui FC Porto, echipă la care a revenit în această iarnă, după mai multe experienţe nereuşite în străinătate.
Ajuns la 30 de ani, Quaresma are probabil o ultimă şansă de a-şi confirma talentul imens la o competiţie importantă, după ce perioadele petrecute în trecut la FC Barcelona sau Inter Milano au reprezentat eşecuri răsunătoare.
Starul naţionalei Portugaliei este, indiscutabil Cristiano Ronaldo, câştigătorul Balonului de Aur avându-i lângă el pe colegii de la Real Madrid, Pepe şi Fabio Coentrao, pe Rolando, una dintre revelaţiile sezonului din Serie A, pe Joao Moutinho, dar şi pe noua senzaţie a fotbalului lusitan, William Carvalho, mijlocaşul lui Sporting Lisabona de care sunt interesate marile cluburi de pe continent.
La Cupa Mondială, naţionala Portugaliei face parte din grupa G, alături de Germania, Ghana şi Statele Unite.
Lotul Portugaliei pentru Cupa Mondială
Portari: Anthony Lopes (Lyon), Beto (FC Sevilla), Eduardo (SC Braga), Rui Patrício (Sporting Lisabona)
Fundaşi: Andre Almeida (Benfica), Antunes (Malaga), Bruno Alves (Fenerbahce), Fabio Coentrao (Real Madrid), Joao Pereira (Valencia), Neto (Zenit), Pepe (Real Madrid), Ricardo Costa (Valencia), Rolando (Inter Milano)
Mijlocaşi: Andre Gomes (Benfica), Joao Mario (Vitoria Setubal), Joao Moutinho (AS Monaco), Miguel Veloso (Dinamo Kiev), Raul Meireles (Fenerbahce), Ruben Amorim (Benfica), William Carvalho (Sporting)
Atacanţi: Cristiano Ronaldo (Real Madrid), Eder (SC Braga), Helder Postiga (Lazio), Hugo Almeida (Besiktas), Ivan Cavaleiro (Benfica), Nani (Manchester United), Rafa (SC Braga), Ricardo Quaresma (FC Porto), Varela (FC Porto), Vieirinha (Wolfsburg)