Antena 3 CNN Sport Cupa Mondială Ribery nu va fi chemat în instanţă înainte de Cupa Mondială, în scandalul prostituatei minore

Ribery nu va fi chemat în instanţă înainte de Cupa Mondială, în scandalul prostituatei minore

<1 minut de citit Publicat la 14:40 01 Mai 2010 Modificat la 14:40 01 Mai 2010
Ribery nu va fi chemat în instanţă înainte de Cupa Mondială, în scandalul prostituatei minore
Vedeta naţionalei Franţei, Franck Ribery, va putea merge liniştit la Cupa Mondială din Africa de Sud. Surse implicate în investigarea cazului au dezvăluit că jucătorul nu va fi chemat în faţa unui judecător mai devreme de luna iulie, când se va termina turneul final. Cu toate acestea, discuţiile sunt aprinse în Franţa despre faptul că selecţionerul Domenech ar putea să nu îl convoace pe mijlocaşul lui FC Bayern.
?După stadiul în care se află cazul acum, nu este de aşteptat ca Ribery să fie chemat în faţa unui judecător pentru a fi spus, oficial, sub urmărire penală înainte de startul competiţiei?, a spus sursa judiciară, potrivit Eurosport.
În aceeaşi situaţie se află şi Karim Benzema. Atacantul lui Real Madrid va putea fi selecţionat în lotul pentru Cupa Mondială. Dacă va fi chemat în instanţă, acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de luna iulie.
Franck Ribery şi Karim Benzema sunt anchetati pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o prostituată minoră într-un club de noapte de pe bulevardul Champs Elysees din Paris.
Antena3.ro

×
x close