Antena 3 CNN Sport Cupa Mondială Președintele Nigeriei ordonă retragerea ?naționalei? din competițiile internaționale

Președintele Nigeriei ordonă retragerea ?naționalei? din competițiile internaționale

1 minut de citit Publicat la 19:14 30 Iun 2010 Modificat la 19:14 30 Iun 2010
Președintele Nigeriei ordonă retragerea ?naționalei? din competițiile internaționale

Șeful statului nigerian, Goodluck Jonathan, vrea să ia o decizie care ar putea costa mult fotbalul din țara pe care o conduce. Președintele a fost foarte dezamăgit de prestația echipei Nigeriei la Cupa Mondială din Africa de Sud și a decis să suspende reprezentativa pentru doi ani din competițiile internaționale. Dacă își va menține decizia, Federația de Fotbal Nigeriană ar putea primi sancțiuni drastice din partea FIFA, intransigentă în problema ingerințelor politicului în fotbal.


"Preşedintele Goodluck Jonathan a ordonat echipei să nu mai participe la nicio competiţie internaţională timp de doi ani, pentru ca să se pună ordine în lucruri"
, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Ima Niboro, potrivit BBC Sport.


Învinsă în două partide din Africa de Sud, 0-1 cu Argentina și 1-2 cu Grecia, Nigeria a încheiat Grupa B pe ultimul loc. ?Vulturii? au obținut un singur punct, după 2-2 cu Coreea de Sud, iar guvernatorul regiuni Rivers, Rotimi Amaechi, spune că FIFA va fi cât de curând înștiințată de decizia președintelui.


"Am mers la Cupa Mondială şi acolo ne-am confruntat cu tot felul de probleme. Cred că a venit momentul să ne aşezăm şi să începem o muncă de introspecţie"
, a declarat Amaechi.


FIFA a transmis că nu s-a primit, încă, nici un comunicat oficial din Nigeria. Cu toate acestea, poziția FIFA privind implicarea politicului în fotbal este foarte clară, putându-se ajunge la pedepse dure pentru echipele, oficialii și arbitrii din Nigeria.


?Poziția FIFA privind implicarea politicii în fotbal este bine cunoscută. Statutele noastre nu permit intervențiile politice?, a transmis FIFA prin intermediul unui comunicat.


Antena3.ro

×
x close