Au fost numite cele mai frumoase trei minute din istoria fotbalului. Dar, în acelaşi timp, pot fi considerate şi cele trei minute care au schimbat pentru totdeauna istoria fotbalului. Doar de atât a avut nevoie echipa Braziliei pentru a se scutura de complexul de inferioritate şi de teama că nu va câştiga vreodată Cupa Mondială, sentimente născute după tragedia naţională din 1950, şi pentru a începe ascensiunea care a transformat-o în cea mai de succes naţională a lumii.
Tot atunci, lumea a făcut cunoştinţă cu Mane Garrincha, jucătorul care probabil a exprimat mai bine decât oricine nonconformismul, frumuseţea şi bucuria care au creat faima fotbalului brazilian. Nu întâmplător a fost poreclit "Bucuria poporului", iar unii susţin că ar fi fost chiar mai bun decât Pele.
Cele trei minute, primele din meciul Brazilia - URSS, s-au jucat la Cupa Mondială din 1958. Uniunea Sovietică era considerată una dintre favoritele turneului, o echipă cu o abordare ştiinţifică a jocului, ce punea accentul pe calităţile fizice ale jucătorilor. Fotbalul nu este matematică însă, iar fantezia sud-americanilor a dereglat "computerul" sovietic, care nu a reuşit să găsească rezolvarea "problemei" Garrincha.
Brazilia a câştigat doar cu 2-0, dar toţi cei care au asistat la acel meci au plecat de la stadion cu zâmbetul pe buze şi cu senzaţia că o bucată de istorie începuse să se scrie sub ochii lor. Nu s-au înşelat.
„Cel mai amator jucător profesionist”
Caracterizarea îi aparţine lui Rui Castro, autorul unei biografii a lui Garrincha, şi este, poate, descrierea perfectă a celei mai bune extreme din istoria fotbalului. Un fotbalist excepţional, cu un control al mingii remarcabil, o imaginaţie debordantă, un dribling năucitor şi un şut de temut. Toate aceste calităţi nu au fost completate însă şi de seriozitate. Viaţa sa din afara terenului a fost una agitată. A avut două soţii şi multe alte aventuri (se spune că a avut 14 copii) şi îi aducea des ofrande lui Bacchus. După meciuri prefera să joace fotbal desculţ pe terenurile din natalul Pau Grande decât să se refacă. Banii câştigaţi din fotbal i-a cheltuit cu prietenii din copilărie, fără să păstreze ceva pentru el. Această atitudine i-a adus mai multe probleme decât i-au pus vreodată adversarii săi direcţi şi i-au grăbit sfârşitul. Nu doar al carierei, ci şi al vieţii. A murit în 1983, la nici 50 de ani, bolnav de ciroză şi sărac. Nu şi uitat. Pe piatra de pe mormântul său stă scris "Aici se odihneşte în pace cel care a fost Bucuria Poporului - Mane Garrincha", iar pe zidurile din Rio, fanii lui Botafogo şi-au prezentat propriul omagiu: "Obrigado, Garrincha, por você ter vivido" (Mulţumim, Garrincha, pentru că ai existat).
Manuel Francisco dos Santos, numele real al lui Garrincha, s-a născut pe 28 octombrie 1933, în Pau Grande, un oraş din statul Rio. Suferea de mai multe defecte fizice, având picioarele strâmbe şi inegale. Au existat dubii că va putea să meargă, despre a juca fotbal nici nu putea fi vorba. În cele din urmă, handicapul său s-a transformat într-un avantaj.
Mic de înălţime şi slab, semăna cu o mică pasăre (garrincha) din zona în care trăia. Rosa, sora lui mai mare, l-a strigat astfel într-o zi şi porecla i-a rămas pentru tot restul vieţii. Crescut într-o familie săracă, cu un tată alcoolic, singura sa bucurie o reprezenta fotbalul pe care îl juca pe terenurile din cartierul său. Picioarele sale strâmbe îl făceau să se mişte în direcţii neaşteptate şi, în paralel, a dezvoltat o viteză excepţională. Astfel, avea un dribling imposibil de contracarat şi a devenit rapid cel mai bun jucător din oraş.
Când a împlinit 14 ani, la fel ca toată lumea din Pau Grande, a început să lucreze la fabrica textilă din oraş. Dar nu a durat mult până când a fost dat afară, din cauză că era cel mai leneş angajat. A fost primit înapoi doar pentru că preşedintele echipei de fotbal a fabricii îl dorea cu orice preţ pe teren.
Nici fotbalul nu îl trata mai serios. Pentru el, totul era doar o distracţie, nu avea nicio ambiţie. Nu înţelegea de ce toată lumea a făcut o tragedie din pierderea titlului mondial de către Brazilia în 1950 şi a mers să dea probe la unele cluburi doar împins de la spate. După ce nu a fost primit la Vasco da Gama şi Fluminense, a ajuns la Botafogo. Avea 19 ani şi, la primul antrenament, a fost trimis pe dreapta, în grija fundaşului stânga Nilton Santos, om de bază în naţională. I-a trecut mingea printre picioare cu nonşalanţă.
„Multă lume a crezut că voi fi ofensat, dar s-au înşelat. L-am spus oficialilor clubului că trebuie să-i ofere un contract. Mai bine să joc cu el, decât împotriva lui”, a povestit Nilton Santos felul în care a început cariera profesionistă a lui Garrincha.
Botafogo este echipa de care a rămas legată cariera sa, deşi a evoluat şi la Corinthians sau Flamengo. A făcut parte dintr-o generaţie de excepţie, alături de Nilton Santos, Mario Zagallo, Didi, Amarildo, Manga sau Quarentinha, care a adus clubului trei titluri ale Braziliei şi care a format coloana vertebrală a naţionalei din 1958.
În primul său meci oficial, Garrincha a marcat un hattrick. Până la finalul sezonului, a ajuns la 20 de goluri. Fanii s-au îndrăgostit imediat de el, pentru că juca în primul rând pentru ei. Era mereu folosit în dreapta, avea acelaşi stil, era previzibil, dar nimeni nu-l putea opri. Îi plăcea să-şi umilească adversarii, dar nu din răutate, ci pentru că acesta era fotbalul pe care îl ştia. Aşa cum scria celebrul autor brazilian Nelson Rodrigues, Garrincha a fost jucătorul care i-a învăţat pe suporteri să râdă. „Oamenii iubeau inocenţa şi autenticitatea sa. Juca pentru distracţie şi pentru a aduce bucurie publicului, iar fanii realizau asta”, a spus fostul său coechipier Amarildo, într-un documentar realizat de Sky Sports.
Nu a trecut mult timp şi a debutat şi în naţională. S-a întâmplat pe 18 septembrie 1955, într-o remiză cu Chile (1-1). A fost prima selecţie din cele 50 pe care le-a adunat, reuşind să înscrie 12 goluri. Cinci dintre acestea le-a marcat la Cupa Mondială.
Golul care a cucerit Florenţa
Până în 1958, anul Cupei Mondiale din Suedia, Garrincha a devenit un obişnuit al naţionalei. Nu putea lipsi din lotul cu care Brazilia încerca să lase în urmă înfrângerile din 1950 şi 1954. Presiunea era uriaşă, pentru că toată lumea simţea că echipa auriverde nu-şi putea confirma prin rezultate potenţialul uriaş. O oarecare fragilitate emoţională era considerată cauza principală a eşecurilor de la ediţiile precedente şi pentru a scăpa de această problemă a fost angajat un psiholog.
În urma analizelor acestuia, antrenorii au hotărât să-l lase pe Garrincha pe bancă. Asta pentru că nivelul său de agresivitate era zero şi avea o inteligenţă sub medie. La această decizie a contribuit şi un amical disputat înaintea turneului, în Italia, împotriva Fiorentinei.
A fost ultimul meci al Braziliei înaintea Cupei Mondiale, iar sud-americanii au câştigat cu 4-0. Unul dintre goluri a fost marcat de Garrincha, după o fază care ilustrează cel mai bine felul în care acesta înţelegea fotbalul. După ce a driblat trei fundaşi italieni şi portarul, Garrincha a rămas singur cu poarta goală. În loc să înscrie, a aşteptat un adversar să se întoarcă. L-a driblat cu aceeaşi uşurinţă, aproape făcându-l să se lovească de bară, şi abia apoi a intrat cu mingea în poartă. Apoi, ca şi cum nu s-a întâmplat nimic, a luat mingea în braţe şi s-a îndreptat calm spre centrul terenului.
Iniţial, s-a aşternut liniştea. Se auzeau doar vocile colegilor lui Garrincha, reproşându-i lipsa de responsabilitate, care îi putea costa în momentele decisive. Dar acestea au fost aproape imediat acoperite de uralele spectatorilor din tribune, care au aplaudat reuşita adversarului lor. Nu la fel de impresionat a fost şi antrenorul brazilienilor, Vicente Feola, care a decis că nu este cazul să rişte cu un asemenea jucător imprevizibil.
Cele mai frumoase minute din istoria fotbalului
La Cupa Mondială, Brazilia a fost repartizată în grupa a patra, cea mai dificilă a turneului final din Suedia. Adversarii săi urmau să fie Austria, locul 3 la ediţia precedentă, Anglia şi Uniunea Sovietică, câştigătoarea titlului olimpic în 1956 şi viitoare campioană europeană în 1960.
Sud-americanii au învins Austria cu 3-0 şi au remizat cu Anglia (0-0), primul egal fără goluri din istoria Cupei Mondiale. Mai important însă, jocul lor nu convinsese. Urma confruntarea cu sovieticii, care de asemenea terminaseră la egalitate cu Anglia (2-2) şi se impuseseră în faţa Austriei (2-0). Organizatorii turneului din Suedia au propus un sistem ciudat, care prevedea un joc de baraj în faza grupelor, dacă locurile 2 şi 3 ar fi avut acelaşi număr de puncte. Pentru a evita orice fel de surpriză, Brazilia era obligată să câştige.
După două prestaţii neconvingătoare, Feola a decis să facă două schimbări pentru meciul cu URSS, titularizându-i pe Garrincha şi pe Pele, un tânăr de doar 17 ani, necunoscut lumii la acel moment. S-a vorbit despre faptul că modificările s-au făcut la presiunea veteranilor din lot, dar varianta a fost negată de fiecare dată de jucătorii din acea perioadă. Oricare ar fi adevărul, s-a dovedit o decizie mai mult decât inspirată.
Meciul s-a jucat pe 15 iunie 1958, la Goteborg, pe un Ullevi arhiplin. Înainte ca echipa sa să intre pe teren, Feola l-a tras deoparte pe Didi, creierul de la mijlocul terenului, şi i-a spus: „Nu uita, prima minge merge spre Garrincha!”. Ceea ce a urmat a fost caracterizat de reputatul jurnalist francez Gabriel Hanot drept „cele mai frumoase trei minute jucate vreodată”. Imediat după ce arbitrul francez Guigue a fluierat startul partidei, Didi a respectat indicaţiile antrenorului şi i-a pasat lui Garrincha. În faţa sa se afla Kuznetsov. O fentă spre stânga şi un demaraj spre dreapta, iar fundaşul sovietic era dezechilibrat. Garrincha a continuat să se joace cu adversarul său precum un toreador cu un taur. De această dată, a fentat spre dreapta, pentru a pleca în stânga. Kuznetsov era din nou bătut. Dar calvarul său abia începuse. În următoarele secunde, a mai fost driblat de două ori, iar publicul era deja în picioare, intrigat şi fermecat în acelaşi timp. Garrincha a continuat să conducă mingea şi a intrat în careu. Între timp, Voinov şi Krizhevski au venit în ajutorul colegului lor. În zadar însă. Teribila extremă braziliană i-a driblat pe toţi trei printr-o singură mişcare şi, deşi se afla în unghi, a trimis un şut la care marele Iaşin a rămas fără replică. Doar bară. Trecuseră doar 40 de secunde la începutul meciului.
„Nu am întâlnit niciodată o astfel de extremă. Mi s-a spus mereu că e un maestru al fentei şi că împotriva unor asemenea jucători e bine să priveşti doar mingea. Nimic în afară de minge. Am făcut aşa. Mi-am lipit ochii de minge, ca să nu cad în cursa fentei. Dar a fost zadarnic. Ştia să ascundă mingea. Garrincha încolăceşte picioarele în jurul mingii, ca un şarpe. Nu mai ştii nimic. Şi cum totul e într-o clipă, s-a dus, n-ai ce face”, avea să spună Kuznetsov după Cupa Mondială.
Într-un final, sovieticii au reuşit să câştige posesia, dar pentru puţin timp. Orlando a recuperat şi i-a pasat lui Garrincha. Acesta l-a mai păcălit o dată pe adversarul său direct, apoi i-a trimis lui Didi. A urmat o pasă către Pele. De la el, la Vava. Vava înapoi la Didi, Didi către Garrincha şi din nou pasă către Pele. Puştiul de 17 ani a tras cu sete. A doua bară, în minutul 2. Iaşin transpirase de parcă se afla pe teren de câteva ore, publicul era în delir. Dar valul brazilian nu se terminase.
În al treilea minut a venit şi golul. Garrincha l-a deposedat pe Kuznetsov, s-a mai jucat puţin cu el, apoi i-a pasat în centru lui Didi. Acesta a aşteptat o secundă, apoi a inventat o pasă superbă prin apărarea sovietică, iar Vava a deschis scorul.
„Meciul Brazilia - URSS a fost decis după doar trei minute. Repet: în primele trei minute, Garrincha a învins colosala Rusie. Şi ţineţi cont că Brazilia avea nevoie doar de un egal. Dar Garrincha nu credea în egaluri. S-a lansat în jumătate adversă precum un glonţ dintr-un pistol. L-a driblat pe unul, l-a driblat pe altul şi, în cursa sa fantastică, a driblat chiar şi barba lui Rasputin. Dezintegrarea apărării ruse a început în momentul în care Garrincha a atins mingea pentru prima oară”, scria Nelson Rodrigues.
Mai erau de jucat 87 de minute, dar în momentul în care mingea trimisă de Vava a atins plasa, totul se terminase. Într-un fel sau altul, sovieticii au reuşit să mai primească un singur gol până la final, marcat tot de Vava, în repriza a doua. Brazilia a câştigat cu 2-0, distrugând orice complex de inferioritate de care suferea, şi a mers până la capăt. A cucerit primul său titlu mondial, după o finală entuziasmantă cu Suedia, pe care a învins-o cu 5-2. Era prima echipă sud-americană care devenea campioană mondială în Europa, o performanţă rămasă unică până în prezent. Abia în 2010, când Spania s-a impus în Africa de Sud, o naţională europeană a reuşit să câştige titlul în afara propriului continent.
Starul Cupei Mondiale din 1962
Patru ani mai târziu, în Chile, Brazilia devenea şi prima echipă după Italia anilor '30 care îşi păstra titlul. După ce în Suedia a fost indiscutabil cea mai bună extremă, în 1962 Garrincha a fost starul turneului final şi golgheterul său, la egalitate cu alţi cinci jucători. În absenţa lui Pele, accidentat, Mane şi-a asumat rolul de lider şi şi-a condus colegii spre un nou triumf.
Ultima apariţie a lui Garrincha la o Cupă Mondială a avut loc în 1966, în Anglia. O experienţă tristă, atât pentru echipa Braziliei, cât şi pentru el. Problemele din viaţa extrasportivă începuseră deja să-i afecteze evoluţiile, iar cariera sa intrase deja pe o pantă descendentă. Cu Pele din nou accidentat, brazilienii au părăsit turneul încă din faza grupelor, după înfrângerile cu Ungaria şi Portugalia. În nici unul dintre cele două jocuri Garrincha şi Pele nu s-au aflat pe teren în acelaşi timp. Cu cei doi, Brazilia nu a fost niciodată învinsă.
„Garrincha a fost un jucător fenomenal. Fără el, nu aş fi câştigat niciodată trei Cupe Mondiale”, a declarat Pele în urmă cu mai mulţi ani. Un omagiu meritat pentru cel despre care Eduardo Galeano scria că a fost „omul care a creat cea mai multă bucurie din toată istoria fotbalului”.
