„Ceea ce îl face pe Miguel special este felul în care comunică cu noi. De multe ori, pare că este încă jucător. Este mereu dispus să ne asculte punctul de vedere, iar asta face ca totul să devină mai uşor”, explica în urmă cu ceva timp Andres Guardado, unul dintre marcatori în victoria cu 3-1 obţinută în faţa Croaţiei, care a asigurat Mexicului calificarea în opimile de finală la turneul din Brazilia.
Mexicanii au trecut de faza grupelor de fiecare dată la ultimele şapte participări la Cupa Mondială, o performanţă cu care se pot lăuda puţine echipe. Parcursul excelent din acest an este cu atât mai remarcabil cu cât Mexic a fost foarte aproape să nici nu se califice la turneul final.
Naţionala El Tri a avut mari emoţii în preliminariile din zona CONCACAF, în care a fost depăşită nu doar de rivala tradiţională, SUA, ci şi de Costa Rica şi Honduras. Mexicanii au fost la un pas să rateze şi prezenţa la barajul cu reprezentanta Oceaniei, unde s-au calificat graţie americanilor, care au marcat două goluri în prelungiri şi au câştigat cu 3-2 meciul din ultima etapă cu Panama, astfel că înfrângerea Mexicului în faţa costaricanilor nu a mai contat.
A fost momentul în care a intrat în scenă Miguel Herrera. Federaţia mexicană a decis să-l angajeze ca intermar pentru dubla de baraj cu Noua Zeelandă, însă Mexic s-a impus atât de convingător, 5-1 şi 4-2, încât tehnicianul de 46 de ani a fost numit permanent şi i s-a propus un contract ce ar putea dura până în 2018, anul următoarei ediţii a Cupei Mondiale.
Oficializarea numirii lui Miguel Herrera a pus capăt unei perioade agitate în privinţa băncii tehnice. Înaintea lui, Mexic a avut trei antrenori într-o singură lună. Jose Manuel de la Torre a fost demis în urma ruşinosului eşec de pe teren propiu cu Honduras (1-2), fiind înlocuit cu secundul său, Luis Fernando Pena. Acesta a rezistat un singur meci şi a fost urmat de Victor Manuel Vucetich, un fost câştigător al titlului cu Monterey. Nici el nu a convins, astfel că a venit rândul lui Hererra, care s-a impus imediat.
Antrenorul naţionalei mexicane se caracterizează simplu: „Sunt direct, clar şi spun ceea ce simt”. De asemenea, nu se fereşte de responsabilităţi. În noiembrie 2011, când a fost numit pe banca celor de la Club America, a declarat că „dacă în şase luni nu obţin rezultate, voi pleca”. În mai 2012, termina campionatul pe locul 3, iar un an mai târziu, aducea cel de-al 11-lea titlu de campioană din istoria clubului.
Doar un astfel de om putea revitaliza o echipă în derivă, transformând-o în una dintre surprizele Cupei Mondiale. Mexic a terminat pe locul 2 în grupa A, la egalitate de puncte cu Brazilia, şi a primit un singur gol în trei meciuri. „Miguel ne ajută să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut. Lucrăm liniştiţi şi cu o mare încredere. Este un lucru foarte important”, explică Rafa Marquez, căpitanul mexicanilor.
În optimi urmează Olanda, câştigătoarea grupei B cu punctaj maxim şi o altă echipă care a impresionat în Brazilia. Mexic visează însă să-şi egaleze cea mai bune performanţă la Cupa Mondială, calificarea în sferturile de finală, obţinută de două ori, de fiecare dată pe teren propriu, în 1970 şi 1986. Dacă se va întâmpla, cu siguranţă că vom avea din nou parte de astfel de momente din partea lui Miguel Herrera.
