Antena 3 CNN Sport Cupa Mondială Omul zilei la Cupa Mondială: Julio Cesar

Omul zilei la Cupa Mondială: Julio Cesar

M.T.
3 minute de citit Publicat la 13:28 29 Iun 2014 Modificat la 13:28 29 Iun 2014
agerpres_7619298.jpg
Brazilia trebuie să-i mulţumească Julio Cesar pentru că a evitat o eliminare prematură în optimile de finală ale Cupei Mondiale. Portarul de 34 de ani a avut o intervenţie crucială în repriza a doua a meciului cu Chile şi apoi a apărat două execuţii ale jucătorilor chilieni la loviturile de departajare, iar gazdele turneului s-au calificat în sferturi.

Pentru Julio Cesar a fost şi o revanşă personală, după ce, în urmă cu patru ani, în Africa de Sud, a fost considerat principalul vinovat pentru eliminarea Selecao în sferturile de finală, la capătul unui meci pierdut în faţa Olandei, scor 1-2.

„După ceea ce s-a întâmplat în 2010, acum văd foarte multă lume care mă încurajează şi care îmi doreşte numai bine. Am trecut prin momente grele după ultima Cupă Mondială. Am avut sprijinul familiei, dar această victorie îmi dă puterea necesară de a merge mai departe”, a spus fostul goalkeeper al lui Inter Milano, la finalul partidei pe care Brazilia a câştigat-o la penaltyuri în faţa naţionalei din Chile.

„Am recâştigat încrederea întregii ţări. Acum sper să pot sărbători cu toţi oamenii din Brazilia şi să pot săruta trofeul Cupei Mondiale”, a adăugat Julio Cesar.

Ultimii ani nu au fost deloc uşori pentru Julio Cesar. În 2010, atingea apogeul carierei, cucerind Tripla campionat-Cupă-Liga Campionilor alături de Inter, dar apoi a avut pe conştiinţă eliminarea Braziliei de la Cupa Mondială din Africa de Sud, iar echipa sa de club a intrat într-un declin accentuat.

În vara anului 2012, a plecat din Serie A şi a semnat cu englezii de la Queens Park Rangers, dar experienţa în Premier League a fost un eşec. Echipa a retrogradat, iar portarul brazilian risca să piardă echipa naţională şi să nu mai aibă şansa de a evolua la Cupa Mondială de pe teren propriu.

Salvarea s-a numit Toronto FC, acolo unde Julio Cesar a ajuns sub formă de împrumut, în februarie 2014. Cu toate acestea, mulţi se îndoiau că MLS este o ligă suficient de puternică pentru a-i permite să vină la turneul final în cea mai bună formă. Luiz Felipe Scolari a mers însă pe mâna lui, iar răsplata a venit în cel mai dificil moment pentru Brazilia.

În repriza a doua a meciului Chile, Julio Cesar a reuşit o intervenţie providenţială în faţa lui Charles Aranguiz, care a păstrat rezultatul de egalitate stabilit în prima parte de golurile lui David Luiz şi Alexis Sanchez. În minutul 120, a avut noroc, şutul violent al lui Mauricio Pinilla lovind transversala. Câţiva centimetri au făcut diferenţa între o nouă dezamăgire şi statutul de om al zilei la Cupa Mondială.

La finalul celor 120 de minute de joc, portarul brazilian, cunoscut ca un tip emotiv, avea lacrimi în ochi. Pentru mulţi, nu era un semn bun. „Înaintea loviturilor de departajare, multe lucruri mi-au trecut prin minte. Inclusiv finala din 1994, decisă la penaltyuri, pentru că portarul de atunci, Claudio Taffarel, a fost idolul meu. Apoi colegii mei au venit la mine, asigurându-mă de sprijinul lor şi motivându-mă. Am fost foarte emoţionat şi nu m-am putut abţine să plâng”, a explicat Julio Cesar.

Thiago Silva, căpitanul naţionalei Braziliei, a dezvăluit că Julio Cesar i-a spus că va apăra trei penaltyuri. De-a lungul carierei sale, goalkeeperul brazilian a reuşit să apere câteva lovituri de la 11 metri importante, astfel că optimismul său nu era lipsit de argumente. S-a ţinut de cuvânt doar parţial. A respins două dintre execuţiile chilienilor, cele ale lui Mauricio Pinilla şi Alexis Sanchez, dar a fost suficient pentru ca Selecao să se califice în sferturi.

La final, Julio Cesar avea din nou lacrimi în ochi. De această dată, de fericire. Visul Braziliei de a obţine al şaselea titlu mondial merge mai departe, datorită portarului său, în care puţini mai credeau.

×
x close