„Nu ar fi nicio problemă de organizare, dacă turneul ar avea loc iarna”, a spus francezul, citat de BBC.
În luna iunie, atunci când debutează de obicei Cupa Mondială, temeperaturile în Qatar ajung şi la 50 de grade, astfel că organizatorii plănuiesc construirea de stadioane cu aer condiţionat sau chiar crearea unor nori artificiali pentru a face atmosfera suportabilă.
În afară de aceste soluţii, s-a discutat şi varianta ca turneul final să se desfăşoare în luna decembrie, atunci când temperaturile nu sunt la fel de ridicate.
„Dacă lumea nu se poate bucura de această competiţie din cauza căldurii, nu este deloc bine. În loc să oprim sezonul în Europa în luna mai, vom juca până în iunie, apoi ne oprim în decembrie. Unde este problema?”, a explicat Platini.
Şeful UEFA a ţinut să susţină din nou decizia FIFA de a acorda organizarea Cupei Mondiale din 2022 unei ţări cu o mică tradiţie în fotbal.
„Cred că este bine să mai mergem şi în alte părţi ale lumii, în ţări care nu au mai găzduit asemenea competiţii. A fost o decizie bună, dar acum trebuie să ne adaptăm şi să vedem când şi unde este potrivit pentru a se juca această Cupă Mondială”, a conchis fostul jucător al lui Juventus.