Antena 3 CNN Sport Cupa Mondială Meciul zilei la Cupa Mondială: Olanda - Mexic, duelul dintre cel mai bun atac şi cea mai bună apărare din faza grupelor

Meciul zilei la Cupa Mondială: Olanda - Mexic, duelul dintre cel mai bun atac şi cea mai bună apărare din faza grupelor

M.T.
2 minute de citit Publicat la 14:42 29 Iun 2014 Modificat la 14:42 29 Iun 2014
agerpres_7619456.jpg
După ce sâmbătă optimile de finală ale Cupei Mondiale au debutat cu două dueluri sud-americane, duminică vor avea loc două confruntări între reprezentantele Europei şi cele ale zonei CONCACAF.

Fără îndoială, cel mai aşteptat meci al zilei este cel dintre Olanda şi Mexic, care va avea loc la Fortaleza, de la ora 19. Vor sta faţă în faţă cel mai bun atac şi cea mai bună apărare din faza grupelor.

Olanda a câştigat grupa B cu punctaj maxim şi a marcat de zece ori, mai mult decât orice altă naţională de la Cupa Mondială din Brazilia. Jumătate dintre aceste goluri au venit în faţa Spaniei, deţinătoarea titlului, confirmând astfel forţa ofensivă a echipei antrenate de Louis Van Gaal.

Arjen Robben şi Robin van Persie, care va reveni astăzi printre titulari, după ce a fost suspendat cu Chile, au fost într-o formă excelentă, reuşind împreună 6 goluri şi o pasă decisivă, iar parteneriatul dintre ei pare să fie marele atu al Olandei în încercarea de a obţine primul titlu mondial din istoria acestei ţări.

Vicecampioana mondială de acum patru ani nu are însă deloc o sarcină uşoară în faţa uneia dintre revelaţiile turneului. Mexic a impresionat în grupa A, pe care a terminat-o pe locul 2, la egalitate de puncte cu Brazilia, şi a primit un singur gol, pe finalul meciului cu Croaţia, când calificarea era deja decisă.

Naţionala pregătită de Miguel Herrera, unul dintre eroii actualei ediţii, a avut cea mai bună apărare din faza grupelor, la egalitate cu Belgia şi Costa Rica, iar tehnicianul mexican consideră că elevii săi pot face istorie în Brazilia.

„Atmosfera este extraordinară, iar atitudinea cu care abordăm meciurile este cheia succesului nostru. Ştim însă că trebuie să jucăm foarte bine, pentru că întâlnim un adversar foarte dificil. Mai mult decât oricând, credem că aceasta poate fi Cupa Mondială a Mexicului şi suntem pregătiţi să facem istorie”, a declarat Herrera.

În cazul unei calificări în sferturile de finală, Mexic îşi va egala cea mai bună performanţă la Cupa Mondială, pe care a reuşit-o în două rânduri, la cele două ediţii pe care le-a găzduit, în 1970 şi în 1986.

Cele două echipe s-au mai întâlnit o singură dată la un turneu final, în 1998, atunci s-a meciul din faza grupelor s-a încheiat la egalitate, scor 2-2. Un astfel de rezultat, care să mulţumească ambele tabere, nu este posibil astăzi.

În cealaltă partidă a zilei, de la ora 23, Costa Rica, surprinzătoarea câştigătoare a grupei D, va întâlni Grecia, la Recife. Învingătoarea se va califica în premieră în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, unda va juca împotriva echipei care se impune în meciul Olanda - Mexic.

×
x close