Antena 3 CNN Sport Cupa Mondială Meciul zilei la Cupa Mondială: Croaţia - Mexic, partida decisivă pentru calificare în grupa A

Meciul zilei la Cupa Mondială: Croaţia - Mexic, partida decisivă pentru calificare în grupa A

M.T.
2 minute de citit Publicat la 15:10 23 Iun 2014 Modificat la 15:10 23 Iun 2014
agerpres_7610883.jpg
Brazilia porneşte mare favorită în meciul cu Camerun de la Brasilia şi foarte probabil va obţine calificarea în optimile de finală ale Cupei Mondiale pe care o găzduieşte. În aceste condiţii, duelul dintre Croaţia şi Mexic, care va avea loc la Recife, de la ora 23, va hotărî a doua echipă din grupa A care merge mai departe.

Mexicanii au 4 puncte, după o victorie cu Camerun (1-0) şi o remiză cu Brazilia (0-0) şi se vor califica şi în cazul unei remize. De cealaltă parte, Croaţia a pierdut controversat primul joc, împotriva Braziliei (1-3), dar s-a impus categoric în partida cu africanii (4-0). Pentru echipa antrenată de Niko Kovac nu există însă decât varianta victoriei.

„Meciul cu Mexic va fi ca o finală. Este o echipă puternică, dar la fel suntem şi noi. Jucătorii mexicani sunt patrioţi, la fel ca şi noi. Joacă un fotbal bun, dar au slăbiciuni în apărare, aşa cum ne-a arătat meciul cu Brazilia”, a declarat Kovac.

Croaţia nu a mai trecut de grupe la Cupa Mondială de la debutul său în competiţie, în 1998, atunci când s-a clasat pe locul 3. De cealaltă parte, Mexic şi-a creat o faimă de echipă care reuşeşte mereu să avanseze în optimi, aşa cum a făcut-o la precedentele şase ediţii la care a participat.

Cu toate că un rezultat de egalitate este suficient pentru calificare, antrenorul nord-americanilor, Miguel Herrera, insistă că echipa sa doreşte să câştige, pentru a încheia grupa pe primul loc.

„Băieţii ştiu că pot risipi tot ce au făcut bun la această Cupă Mondială, dacă nu vor juca să câştige. Când începi un meci cu gândul la egal, este foarte probabil să pierzi. Croaţia trebuie să câştige, iar noi vom încerca să profităm de spaţiile pe care le va lăsa, pentru că este obligată să atace”, a spus tehnicianul de 46 de ani.

Croaţia se poate califica şi în cazul unui egal, însă are nevoie de o victorie a Camerunului în faţa Braziliei, însă un asemenea scenariu este puţin probabil. Aproape sigur, una dintre echipele care a impresionat la această ediţie a Cupei Mondiale va fi eliminată.

Tot luni sunt programate şi meciurile din ultima etapă a grupei B. Lucrurile sunt însă deja clare, Olanda şi Chile obţinând deja calificarea în optimi. Cele două echipe, ambele cu punctaj maxim, se vor întâlni de la ora 19, la Sao Paulo, într-un duel care va stabili ocupanta primului loc şi care se anunţă extrem de spectaculos.

De la aceeaşi oră, la Curitiba, campioana de acum patru ani, Spania, va încerca să câştige în faţa Australiei şi să evite o clasare pe ultimul loc.

×
x close