Echipa naţională a Argentinei s-a întors, duminică, la Buenos Aires după eliminarea din sferturile de finală ale Cupei Mondiale. Înfrângerea cu 4-0 în faţa Germaniei nu i-a făcut, însă, pe suporteri să uite afecţiunea pe care i-o poartă lui Maradona, iar "El Pibe d'Oro" a fost aclamat de suporteri pe aeroport.
Suporterii nu au uitat ce a făcut Maradona pentru fotbalul din Argentina şi l-au aşteptat pe antrenorul acoperit de ruşine cu bannere prin care-l susţineau. Fanii, îmbrăcaţi în tricoul argentinian, nu au putut însă să îi vadă pe favoriţi, aceştia ieşind din aeroportul Ezeiza printr-o zonă ferită, potrivit Mediafax.
"Am venit de la Tucuman şi am făcut 1400 km pentru a-l vedea pe Diego, îl iubesc la nebunie. Revanşa va fi la Copa America (organizată de Argentina în 2011)", a declarat un suporter argentinian, care nu l-a mai văzut, însă, pe Maradona, cum îşi dorea.
Antena3.ro