Antena 3 CNN Sport Cupa Mondială Lippi conduce "Squadra Azzurra" doar la Cupa Mondială. Pleacă iar după turneul final

Lippi conduce "Squadra Azzurra" doar la Cupa Mondială. Pleacă iar după turneul final

1 minut de citit Publicat la 22:13 30 Mar 2010 Modificat la 22:13 30 Mar 2010
Lippi conduce "Squadra Azzurra" doar la Cupa Mondială. Pleacă iar după turneul final
Selecţionerul Italiei, Marcello Lippi, a lăsat să se înţeleagă că va renunţa la postul său după încheierea turneului final al Cupei Mondiale. Odată ce se termină competiţia din Africa de Sud, Lippi are, astfel, şanse mari să se întoarcă la echipa Juventus, pe care a condus-o spre cinci "Scudetto" în Serie A. Antrenorul de 61 de ani a mai părăsit echipa naţională a Italiei şi după CM 2006, cu toate că tocmai devenise campion mondial.
"Preşedintele Federaţiei de Fotbal ştie deja ce o să fac după turneul din Africa de Sud", a fost declaraţia misterioasă a lui Lipps, potrivit BBC Sport.
Preşedintele Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC), Giancarlo Abate, poate fi în plină căutare a unui nou selecţioner. Jucătorii nu ştiau, însă, nimic până în acest moment. Mondialul african este tot aproape să înceapă, dar Lippi nu se jenează să dea declaraţii care ar putea strica atmosfera la echipă.
Selecţionerul este dorit la Juventus, la fel ca în urmă cu patru ani, şi la fel ca atunci pare să prefere echipa de club. Sezonul oribil al "Bătrânei Doamne", în prezent pe locul al şaselea în Serie A, a început sub conducerea lui Ciro Ferrara şi a continuat, lamentabil, sub Alberto Zaccheroni. Mai mult, alb-negrii au fost eliminaţi din Liga Campionilor, iar apoi din Europa League după un incredibil 1-4 cu englezii de la Fulham.
Lippi este la cârma naţionalei Italiei din 2008, când a preluat echipa de la demisul Donadoni.
Antena3.ro

×
x close