Antena 3 CNN Sport Cupa Mondială Didier Drogba ar putea rata Cupa Mondială din Africa de Sud

Didier Drogba ar putea rata Cupa Mondială din Africa de Sud

1 minut de citit Publicat la 18:18 21 Apr 2010 Modificat la 18:18 21 Apr 2010
Didier Drogba ar putea rata Cupa Mondială din Africa de Sud


În acest moment al istoriei, fotbalul ivorian este personificat de Didier Drogba, însă forma fizică recentă a atacantului ridică semne de întrebare în rândul fanilor şi a presei din Coasta de Fildeş cu privire la prezenţa lui la Cupa Mondială.

Drogba are de ceva vreme probleme abdominale şi în timpul partidei pierdute de Chelsea cu Tottenham, scor 2-1, a fost vizibil afectat şi a cerut să fie schimbat. Jucătorul de 32 de ani trebuie să se opereze, însă întrebarea este când? "Dacă atacantul se va opera la finalul sezonului din Premier League, ar fi o veste proastă pentru Coasta de Fildeş. Dacă Drogba decide să joace în Africa de Sud fără să îşi trateze durerile ar putea avea un randament scăzut, care iar nu face bine echipei naţionale", scrie Goal.com.

Presa locală sugerează că Federaţia trebuie să analizeze serios această problemă şi să îl îndemne pe selecţionerul Sven-Goran Eriksson să caute un înlocuitor pentru Drogba. Acest lucru nu va fi bine primit de fanii ivorieni, ei neconcepând ca "elefanţii" să joace la Cupa Mondială din iunie fără emblematicul Drogba.

Surse din Federaţia Coastei de Fildeş au declarat pentru Goal.com că nu a fost luată o decizie în privinţa înlocuirii lui Drogba în acest moment, dar că forma fizică a atacantului capătă din ce în ce mai mult atenţia oficialilor federaţiei.

Antena3.ro

×
x close