„Olanda a meritat să câştige, chiar dacă noi am încercat până la sfârşit să îmbunătăţim rezultatul. Ăsta e sportul, se poate câştiga şi se poate pierde”, a spus antrenorul spaniol.
„E un moment foarte delicat. În zilele următoare vom încerca să găsim soluţii pentru a regăsi drumul spre victorie şi sperăm să ne calificăm. Vom avea şi alte ocazii, dar cu siguranţă nu trebuie să jucăm aşa cum am făcut-o în acest meci. Am fost deprimanţi”, a adăugat Del Bosque.
Întrebat dacă va apela la schimbări masive în echipa de start după debutul ratat de la turneul final din Brazilia, selecţionerul ibericilor a răspuns: „Nu, cred că vor fi doar nişte ajustări normale”.
„Nu este momentul să căutăm vinovaţi, pentru că înfrângerile nu vin din cauza prestaţiei unui singur jucător, ci din cauza slăbiciunilor întregii echipe”, a explicat Vicente Del Bosque.
Spania va mai întâlni Chile şi Australia în următoarele două meciuri din grupa B de la Cupa Mondială.