Antena 3 CNN Sport Cupa Mondială Cupa Mondială continuă să facă victime printre antrenori. Alţi trei selecţioneri şi-au anunţat demisiile

Cupa Mondială continuă să facă victime printre antrenori. Alţi trei selecţioneri şi-au anunţat demisiile

M.T.
1 minut de citit Publicat la 11:33 26 Iun 2014 Modificat la 11:33 26 Iun 2014
agerpres_7613133.jpg
Portughezul Carlos Queiroz, italianul Alberto Zaccheroni şi columbianul Luis Suarez şi-au anunţat demisiile, în urma rezultatelor slabe înregistrate la Cupa Mondială din Brazilia.

Cei trei antrenori se alătură astfel listei deschise de italianul Cesare Prandelli şi francezul Sabri Lamouchi, care au renunţat la posturile lor, după ce Italia, respectiv Coasta de Fildeş au fost eliminate de la turneul final.

Carlos Queiroz a pregătit naţionala Iranului începând cu anul 2011, dar, după ce echipa sa a pierdut în faţa Bosniei şi a încheiat pe ultimul loc în grupa F, a anunţat că nu va continua pe banca naţionalei din Asia.

„Legăturile noastre se opresc aici. Nu există sprijin din partea guvernului. Nu mai există interes pentru echipa naţională, din cauza situaţiei financiare a ţării”, a declarat fostul antrenor al lui Real Madrid.

„Orice dialog a fost întrerupt şi deja am decis să nu mai rămân”, a adăugat tehnicianul de 61 de ani.

Iran a obţinut un singur punct la Cupa Mondială, în urma remizei din primul meci, cu Nigeria (0-0), fiind apoi învinsă de Argentina (0-1) şi Bosnia (1-3).

Alberto Zaccheroni va renunţa la postul de selecţioner al Japoniei, în urma ratării calificării în optimile de finală.

Niponii s-au clasat pe ultimul loc în grupa C, cu un singur punct, obţinut în faţa Greciei (0-0), echipă care s-a calificat în faza următoare, după un meci dramatic împotriva Coastei de Fildeş.

„Sunt dezamăgit de rezultate. Mi-am dorit foarte mult să mergem mai departe şi tocmai de aceea sunt atât de dezamăgit. Dar eu am ales echipa, eu am decis tactica şi vreau să-mi asum întreaga responsabilitate”, a spus antrenorul italian.

Alături de Camerun şi Australia, Honduras este una dintre naţionalele care încheie Cupa Mondială fără a câştiga vreun punct, astfel că selecţionerul Luis Suarez a decis să-şi prezinte şi el demisia din funcţie.

„Din păcate, nu am obţinut rezultatele la care speram. Este timpul pentru o schimbare. Noul antrenor va găsi o echipă bună, cu mulţi tineri talentaţi”, a declarat tehnicianul de 54 de ani.

×
x close