Antena 3 CNN Sport Corvinul Hunedoara s-a calificat în turul al doilea preliminar al Europa League, deși a fost învins cu 0-2 de Paksi

Corvinul Hunedoara s-a calificat în turul al doilea preliminar al Europa League, deși a fost învins cu 0-2 de Paksi

New Project - 2024-07-18T231557.160
Corvinul Hunedoara s-a calificat în turul al doilea preliminar al Europa League | Sursă foto: Agerpres
de Andreea Ştefan    |    18 Iul 2024   •   23:17

Corvinul Hunedoara s-a calificat în turul al doilea preliminar al Europa League la fotbal, deşi a fost învinsă de formaţia maghiară Paksi FC cu scorul de 2-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu, în manşa secundă a primului tur preliminar.

Hunedorenii au început bine meciul retur de la Sibiu împotriva echipei Paksi. Marius Lupu a lovit bara încă din minutul 1, deși faza fusese deja oprită pentru ofsaid.

Bradu a trimis cu capul puțin peste poartă în minutul 5, iar cinci minute mai târziu, Flavius Iacob a șutat de la distanță, mingea trecând puțin pe lângă bara porții lui Szappanos.

Portarul gazdelor, Lefter, a salvat o minge trimisă de Manolache de sub transversală, evitând astfel un autogol pentru hunedoreni. Konyves a marcat în minutul 28, însă golul a fost anulat pentru un ofsaid milimetric.

Lefter a intervenit excelent în minutul 78 la o serie de șuturi din careu, dar în minutul 79 a fost învins după ce Norbert Konyves a șutat, Hrezdac a deviat, iar Paksi a deschis scorul. Maghiarii au mai înscris o dată în minutul 90 prin Daniel Bode, câștigând cu 2-0. Totuși, Corvinul se califică în turul următor datorită victoriei cu 4-0 obținută în Ungaria.

În turul al doilea din Liga Europa, Corvinul va întâlni vicecampioana Croației, Rijeka.

CORVINUL: Lefter – F. Iacob, V. Lică, Manolache, A. Neacşa (Velisar 84) – Roger (D. Pop 90+2), Bradu (Ubbink 84),  Hrezdac – M. Lupu, S. Buş, D. Pîrvulescu (Gîrbiţă 90+2). ANTRENOR: Florin Maxim

PAKSI: Szappanos - Otvos, Kinyik, J. Szabo - Osvath, Mezei (Windecker 62), Vecsei (G. Vas 71), K. Papp, K. Kovacs (Silye 62) – Hahn (D. Bode 62), Konyves. ANTRENOR: Gyorgy Bognar

Cartonaşe galbene: - / Kinyik 49, K. Kovacs 54, Windecker 81, J. Szabo 90

Arbitri: Peter Kralovic – Milan Strbo, Dusan Stofik – Balint Kiss (toţi din Slovacia)

×
Subiecte în articol: Corvinul Hunedoara europa league
Cele mai noi știri
Parteneri
x close