Antena 3 CNN Sport Ciclism. Bradley Wiggins respinge acuzațiile de dopaj

Ciclism. Bradley Wiggins respinge acuzațiile de dopaj

1 minut de citit Publicat la 11:54 06 Mar 2018 Modificat la 11:54 06 Mar 2018
o_1c7tbnio5anoqjq1u7utgc6r8.jpg

Ciclistul britanic Bradley Wiggins, câştigătorul Turului Franţei din 2012, a respins acuzaţiile formulate împotriva sa şi a echipei Sky, care ar fi permis utilizarea scutirilor de uz medical pentru îmbunătăţirea performanţelor, şi susţine că este victima unei defăimări răutăcioase, relatează Reuters.

Bradley a declarat luni pentru BBC că nu a trişat, după ce o comisie parlamentară britanică a publicat un raport despre dopajul în sport, în care se susţine că echipa Sky a încălcat o ''linie etică'' prin utilizarea de substanţe interzise dar permise în tratament medical.

''În niciun moment din cariera mea nu am încălcat linia etică, a declarat Wiggins, 37 ani, de cinci ori campion olimpic la ciclism pe pistă şi care în 2012 a devenit primul britanic triumfător în Turul Franţei. Efectul pe scară largă asupra familiei mele este oribil. Nu ştiu cum voi putea reaşeza totul cu copiii. Nu doresc aşa ceva nimănui''.

Wiggins a utilizat scutiri de uz medical pentru a lua substanţa interzisă Triamcinolon, indicată în cazuri de astm, înainte de Marea Buclă din 2011 şi 2012 şi de Turul Italiei din 2013. Raportul indică faptul că Wiggins a utilizat substanţa în nouă ocazii, în afara şi în timpul competiţiei pe o durată de 4 ani.

Ciclistul britanic respinge concluziile raportului şi vrea să ştie sursa acestor informaţii: ''Aş crea să ştiu această sursă anonimă, o persoană anonimă care susţine asta. Infirm asta 100%. Este răutăcios, este cineva care vrea să mă discrediteze. Nu am muncit şi investit atâta pasiune pentru acest sport de 15-20 ani, ca să fac asta, este absurd''.

×
x close