Antena 3 CNN Sport CFR Cluj a învins Farul Constanţa cu scorul de 3-0 în Superligă

CFR Cluj a învins Farul Constanţa cu scorul de 3-0 în Superligă

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 21:41 01 Sep 2024 Modificat la 21:41 01 Sep 2024
echipa CFR Cluj superliga - facebook
CFR a obţinut prima sa victorie în deplasare în acest sezon şi are trei succese consecutive în campionat. Sursa foto: Facebook CRF Cluj

CFR Cluj a învins-o pe Farul Constanţa cu scorul de 3-0 (1-0), duminică seara, în deplasare, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 8-a Superligii de fotbal, scrie Agerpres. 

Ciprian Deac (27) a deschis scorul din centrarea lui Simao Rocha, Leo Bolgado (55) a marcat cu o lovitură de cap la colţul scurt la un corner executat de Alin Fică, iar kosovarul Meriton Korenica a închis tabela din pasa lui Daniel Bîrligea (90+3).

Farul a avut o bară (81), prin tânărul Iustin Doicaru (17 ani).

Farul a pierdut al treilea său meci acasă în acest sezon, după cele cu Unirea Slobozia şi FC Botoşani.

FC Farul Constanţa - FC CFR 1907 Cluj 0-3 (0-1), Academia Hagi - Stadion Central - Ovidiu

CFR a obţinut prima sa victorie în deplasare în acest sezon şi are trei succese consecutive în campionat.

Au marcat: Ciprian Deac (27), Leo Bolgado (55), Meriton Korenica (90+3).
Arbitru: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Daniel Mitruţi (Craiova), Andrei Constantinescu (Bucureşti); al patrulea oficial: Iulian Dima (Bucureşti(Bucureşti)
Arbitru video: Sorin Costreie (Voluntari); arbitru asistent video: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Observatori: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Ştefan Popa (Bucureşti) - LPF

×
x close